Alex Bodi a încercat să scape din ghearele mascaților. Ce a făcut milionarul
- Andrei Arvinte
- 16 noiembrie 2020, 10:54
Averea lui Alex Bodi a fost pusă sub sechestru de către procurorii DIICOT, dar chiar înainte să fie arestat ar fi cumpărat mai mult afaceri.
Înainte de a fi luat pe sus de procurorii de la Crimă Organizată, fostul soț al Biancăi Drăgușanu, Alex Bodi, ar fi făcut investiții de milioane.
Alex Bodi ar fi preluat recent câteva business-uri din orașul său natal, Mediaș.
Din primele informații reise că fostul soț al Biancăi Drăgușanu a cumpărat hotelul Central din Mediaș, dar și cinematograful din localitatea lui natală.
Din câte se pare, pe lista achiziților recente realizate de afaceristul acuzat de proxenetism și trafic de persoane s-ar afla și un castel situat pe raza localității Sighișoara, pe care acesta l-ar fi cumpărat în parteneriat cu șeful și mentorul său Joseph, bărbatul cunoscut în lumea bună drept „Prințul criptomonedelor”.
Averea lui Alex Bodi, în vizorul procurorilor antimafia
Procurorii DIICOT inventariază averea lui Alex Bodi, dar și a celorlalți membri ai grupării criminale din care acesta ar fi făcut parte. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu ar putea rămâne, astfel, fără bunurile înregistrate pe numele său, dacă se va dovedi că au fost achiziționate cu bani obținuți din comiterea de infracțiuni sau vor trebui vândute pentru recuperarea prejudiciului reclamat de presupusele sale victime.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, procurorii au început să strângă informații cu privire la bunurile deținute de membrii grupării organizate, conduse de temutul lider interlop sibian Adrian Tâmplaru, din care ar fi făcut parte și Alex Nicolae Bodi.
Procurorii DIICOT au stabilit, până acum, că o mare parte din sumele de bani obținute de pe urma femeilor traficate în străinătate ajungeau la liderul Adrian Tâmplaru, care le-ar fi investit în diverse imobile din țară și străinătate. Astfel, acesta și-a cumpărat mai multe apartamente și o pensiune în Sibiu, dar a a deschis și un restaurant, în Germania, pe care l-a denumit Hermannstadt Grill Haus.
Ce mai deține Alex Bodi?
În paralel, Bodi deține și o colecție impresionată de mașini de lux, cele mai multe modele foarte rare. Acesta și-ar fi achiziționat, recent, un autoturism de teren Lamborghini Urus, însă ar mai deține un Lamborghini Aventador SV, care este unul dintre cele 500 de exemplare existente în lume, dar ar mai avea și un Ferrari Pista 488, un Rolls-Royce Wraith, un Mercedes-Maybach, un Mercedes-AMG și un Bugatti Chiron, scrie Cancan.