ALERTĂ ANM. Codul Galben afectează deja DOUĂ JUDEȚE. Se va EXTINDE?
- Andrei Arvinte
- 4 ianuarie 2019, 07:10
Alertă ANM. Meteorologii au emis o atenționare de tip Cod Galben care afectează deja două județe, și anume Constanța și Tulcea.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis vineri dimineaţa două avertizări nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, valabile în următoarea oră.
Potrivit meteorologilor, până la ora 8:00, în mai multe localităţi din judeţele menţionate se vor semnala intensificări ale vântului care vor atinge viteze de 55 - 60 km/h. Tot până la aceeaşi oră, în zona de litoral a celor două judeţe (Constanţa şi Tulcea), viteza vântului va atinge la rafală 65 - 80 km/h.
Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează meteorologii.