Alertă! Toţi pensionarii trebuie să afle. Ce se întâmplă cu talonul de pensie

Alertă! Toţi pensionarii trebuie să afle. Ce se întâmplă cu talonul de pensiePensie. Sursa foto: Arhiva EVZ

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a anunţat că pensionarii pot beneficia de talonul de pensie în format electronic, important e ca pensionarii să dorească acest serviciu nou.

Casa Naţională de Pensii transmite, la cerere, în format electronic, pe e-mail sau în contul online deschis în portalul CNPP, documentul de informare cu privire la sumele plătite beneficiarilor care au optat pentru efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau în cont de card.

Aşadar, potrivit lui Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, pensionarii vor putea beneficia de talonul de pensie electronic, dar și de alte servicii digitalizate.

Cum se procedează pentru noul talon de pensie şi ce trebuie să facă pensionarii

„Legea 270 spune că doar la cererea beneficiarilor prin acord scris talonul de pensie va fi trimis electronic. Momentan am primit cereri şi le avem procesate şi încercăm ca în ianuarie să le trimitem electronic”, a explicat șeful Casei Naționale de Pensii. Beneficiarul trebuie să lase o adresă de mail unde se trimite talonul și să depună o cerere la Casele de pensii din aria unde fiecare pensionar își are domiciliul.

Mai mult, șeful Casei Naționale de Pensii a precizat că multe servicii urmează să fie digitalizate până la sfârșitul PNRR. Acesta a vorbit, printre altele, despre portalul Casei de Pensii și despre stagiile de cotizare care vor putea fi consultate online.

„Avem o fişă de proiect ambiţioasă şi sume de bani importanţă acordaţi casei de pensii pentru digitalizare, dar încercăm ca multe din servicii să le oferim electronic. Multe lucrări pe care le facem în prezent pe hârtie se pot transmite şi electronic. Pentru ca ponderea să fie mai mare şi să extindem serviciile pe care le oferim pensionarilor în format electronic. Este un obiectiv ambiţios care la sfârşitul PNRR reuşim să-l atingem, avem această ţintă pe care noi vrem să o realizăm.

Talonul în format electronic conţine toate elementele de identificare unică de pe documentul fizic omolog

Este vorba de portalul Casei de Pensii, unde te poţi loga cu user şi parolă, sunt informații de strictă necesitate, dar poţi să şi depui documente către instituţie pentru a fi soluţionate nemaiducându-se la ghişee. Este vorba de stagiile de cotizare, de la 1 aprilie avem acest lucru deja digitalizat, astfel că orice beneficiar care se va loga îşi va vedea stagiile de cotizare realizat după 2001 până în prezent. Acest lucru se întâmplă, dar vrem să le extindem şi să diversificăm cu cât mai multe servicii”, a declarat Daniel Baciu.

Subliniem că Guvernul a aprobat majorarea punctului de pensie cu 10% şi a pensiei minime cu 25%. Guvernul a adoptat în urmă cu o săptămână Ordonanţa de urgenţă care prevede acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toţi cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022.

Ne puteți urmări și pe Google News