Se recalculează toate pensiile din România. Prima decizie luată de Casa Națională de Pensii

Se recalculează toate pensiile din România. Prima decizie luată de Casa Națională de Pensii

Guvernul a aprobat, miercuri, o Ordonanță pentru a veni în sprijinul necesității implementării măsurilor legislative care vizează evaluarea, recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii.

Aceștia vor evalua dosarele de pensie și vor fi plătiți cu bani din bugetul asigurărilor sociale de stat, urmând ca ulterior să fie decontate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Cele o mie de persoane vor lucra pentru o perioada determinată, respectiv până la data de 31 august 2023.

Potrivit OUG, salarizarea personalului se face conform Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Metodologia de distribuire/repartizare a numărului de posturi și salarizarea personalului vor fi stabilite prin ordin al președintelui Casei Naționale de Pensii Publice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Fondurile necesare salarizării acestor persoane se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, urmând ca ulterior să fie decontate din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Numărul anagajaților din casele de pensii era insuficient

Fostul ministru al Muncii, Violeta Alexandru, trăgea un semnal de alarmă din acest punct de vedere și spunea că numărul de angajați din Casele de Pensii este insuficient, dar vorbea și despre aroganța angajaților, care le răspundeau simplu pensionarilor nemulțumiți: ”Da-ți-ne în judecată”!

“Mă frapează atitudinea oamenilor care lucrează în sistem, pot să înţeleg că avem probleme de subdimensionare a personalului, dar dincolo de subdimensionarea personalului şi dincolo de sistemul informatic care e destul de slab faţă de nevoile pe care le avem în sistem, sancţionez atitudinea oamenilor din sistem, faptul că îi tratează cu aroganţă pe oameni şi că nu fac eforturi să-şi îmbunătăţească prestaţia.

În momentul în care un pensionar depune actele, nu se apucă de procesarea lor imediat, ci aşteaptă până în ultima zi, până aproape de termenul-limită pentru a se apuca de treabă, sub pretextul că au o încărcătură, dar care de fapt ascunde o atitudine de blazare şi de lipsă de respect faţă de contribuabil. E vorba de oameni disperaţi, care nu au bani să-şi plătească întreţinerea şi să-şi cumpere de mâncare cu lunile, nu au un orizont cu privire la finalizare a perioadei de verificare a actelor”, declara Violeta Alexandru.

Soft pentru evaluarea pensiilor

Pensiile românilor vor fi evaluate cu ajutorul unui soft, care va colecta datele din cele 5 milioane de dosare.

"Am participat astăzi, alături de echipa Casei Naționale de Pensii și de reprezentanții tuturor caselor teritoriale de pensii, la o demonstrație a modului în care funcționează noul soft și am parcurs, împreună, câțiva dintre pașii pe care îi presupune operațiunea de evaluare a unui dosar. De altfel, în etapa de testare a softului au fost deja evaluate 820 de dosare și ne-am propus ca, în termen de un an, cu efortul susținut al colegilor din casele de pensii din țară, să ducem la bun sfârșit întregul proces de evaluare", a scris Ministrul Muncii.