Alertă socială: Se vor pensiona și mai devreme! Despre ce categorii de bugetari e vorba

Alertă socială: Se vor pensiona și mai devreme! Despre ce categorii de bugetari e vorba

Un proiect legislativ ce a primit recent votul deputaților și se află spre promulgare arată că soldații sau gradații profesioniști vor putea beneficia, alături de o parte a militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special, de reducerea vârstei standard de pensionare.

Totodată, s-ar putea mări și numărul militarilor, polițiștilor sau funcționarilor publici cu statut special ce ar putea ieși mai repede la pensie.

Schimbările privind pensionarea anumitor militari și polițiști se regăsesc într-un proiect de lege ce a fost adoptat tacit la Senat, după ce a fost depășită data până la care senatorii își puteau da votul în plenul Camerei, și care a primit miercuri și votul decisiv al deputaților, astfel că în curând va ajunge pe biroul președintelui țării pentru promulgare.

În esență, prin acest proiect de lege se dorește asigurarea egalității de tratament pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă. Mai exact, documentul prevede ca, pe lângă cei ce beneficiază deja de această măsură, de reducere vârstei de pensionare să poată beneficia și soldații sau gradații profesioniști trecuți în rezervă la împlinirea limitei de vârstă în serviciu, la expirarea contractului sau atunci când nu mai îndeplinesc criteriile specifice.

Totodată, de această măsură ar putea beneficia mai mulți militari sau polițiști. Este vorba, după este prevăzut în propunerea legislativă, despre acei militari, polițiști sau funcționari publici cu statut special ce „au fost trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu, ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, precum și pentru alte motive ale instituțiilor din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, neimputabile militarului”.

Pentru a putea ieși mai repede la pensie, militarii și polițiștii vor trebui să îndeplinească și condiția unei vechimi minime. Mai exact, aceștia vor putea beneficia de reducerea vârstei de pensionare doar dacă au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

E interesant de remarcat faptul că aceleași măsuri se regăsesc într-un alt proiect legislativ, amândouă fiind înregistrate în aceeași perioadă (luna martie 2019), dar care, spre deosebire de cel prezentat în material, are ca inițiator un membru al Guvernului ce a fost demis în octombrie 2019, prin moțiune de cenzură. De asemenea, și acest proiect a trecut recent de votul decisiv al deputaților, dar a fost respins, scrie avocatnet.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News