Alegerile prezidențiale fac victime colaterale. ALDE dă în judecată Facebook
- Mihnea Talau
- 1 noiembrie 2019, 00:30
Organizaţia ALDE Sibiu a anunţat joi seara că a chemat în judecată Facebook, la Judecătoria Sibiu, acuzând faptul că aduce prejudicii campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Mircea Diaconu prin blocarea paginii de socializare a formaţiunii politice.
„Organizaţia ALDE Sibiu, prin preşedintele Ovidiu Gheorghe Tocaciu, a depus astăzi la Judecătoria Sibiu o cerere de chemare în judecată a Facebook cu sediul în Statele Unite. Din 28 octombrie pagina oficială de Facebook a fost blocată de Facebook. Deşi s-au cerut lămuriri pe toate canalele disponibile de contact Facebook, aceştia nu au răspuns solicitărilor”, se arată într-un comunicat remis de ALDE Sibiu.
Liderul ALDE Sibiu, Ovidiu Gheorghe Tocaciu, acuză Facebook de îngrădirea dreptului la liberă exprimare.
„Se pare că banii noştri sunt buni pentru Facebook prin toate reclamele pe care le plătim acestora. Dar dreptul nostru la liberă exprimare, nu!”, susţine Tocaciu.
În solicitarea către Judecătorie, ALDE Sibiu a arătat că "blocajul impus de Facebook paginii oficiale a adus prejudicii organizaţiei şi campaniei electorale pe judeţul Sibiu a candidatului Mircea Diaconu".
„ALDE SIBIU a motivat în cerere faptul că articolul 30 din Constituţia României garantează dreptul la liberă exprimare, drept susţinut internaţional şi de articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În cererea de chemare în judecată se precizează şi sentinţa nr 4546 din 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care motivează faptul că reţeaua de socializare Facebook este spaţiu public”, se arată în comunicat.
Preşedintele ALDE Sibiu este convins că „oameni de rea credinţă blochează mesajele candidatului la alegerile prezidenţiale Mircea Diaconu".
„Suntem convinşi că oameni de rea credinţă fac tot ce le stă în putinţă să blocheze mesajele candidatului la alegerile prezidenţiale Mircea Diaconu. Reclamaţiile lor contra noastră au fost însă susţinute de Facebook fără motive reale. Prin decizia de blocare a paginii noastre, dar şi de menţinere a blocajului, fără nicio motivare sau răspuns, ne face să credem că cei ce gestionează Facebook pe România au încălcat legea şi implicit Facebook cu sediul în SUA, prin susţinea acestei decizii. Orice încălcare a legii în România, chiar şi de către o corporaţie uriaşă ca Facebook trebuie sancţionată în instanţă!”, a subliniat Ovidiu Gheorghe Tocaciu.
ALDE Sibiu a cerut daune morale în valoare de 10 lei.
„Vrem să tragem un semnal de alarmă prin această cauză în instanţă care poate deveni un exemplu pentru alţii. Corporaţii ca Facebook nu pot dicta rezultatul alegerilor în România aşa cum au făcut în SUA, unde au oferit informaţii confidenţiale unor firme afiliate politic. Procesele contra lor de acolo ne-au arătat că Facebook nu joacă cinstit. Nu trebuie tolerată nicio imixtiune în procesul electoral!”, a precizat preşedintele ALDE Sibiu.