Alegerile parlamentare bat la ușă. Cum se pregătește diaspora
- Mihnea Talau
- 28 septembrie 2020, 19:18
Nici nu s-a încheiat bine scrutinul la locale și românii din diaspora se pregătesc, deja, de alegerile parlamentare. 3.900 au ales votul la secție, iar 14.000 votul prin corespondență.
Peste 3.900 de cetăţeni români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării s-au înscris pe portalul www.votstrainatate.ro pentru votul la secţie la alegerile parlamentare, iar peste 14.000 pentru votul prin corespondenţă.
Potrivit AEP, pentru votul la secţie, pentru care termenul limită de înregistrare a expirat pe 21 septembrie, au fost depuse 3.939 cereri.
Prin înregistrarea ca alegător în străinătate, cetăţeanul român cu drept de vot care are domiciliul sau reşedinţa în străinătate solicită organizarea unei secţii de votare în localitatea şi statul unde vrea să voteze.
Astfel, cele mai multe cereri de vot la secţie au fost primite de la românii din Marea Britanie (816), Germania (421), Spania (385), Italia (322), Olanda (282), Moldova (216), Franţa (196), Belgia (191), Austria (116), SUA (84). Cele mai puţine au fost din Chile, Albania, Slovenia, Estonia, Belarus - câte una.
Pentru votul prin corespondenţă la parlamentarele din 6 decembrie s-au înscris, până luni, 14.783 de alegători.
Termenul limită de înregistrare pentru votul prin corespondenţă a fost prelungit până pe 22 octombrie.
Cele mai multe cereri au fost depuse, până în prezent, de românii din Marea Britanie (3.433), Germania (2.312), Spania (1.163), Elveţia (1.052), Italia (1.002), Franţa (996). Cele mai puţine sunt de la românii din Ucraina, Africa de Sud, Iran, Congo, India - câte una.
Mai sunt 24 de zile în care românii din diaspora se mai pot înscrie pentru votul prin corespondenţă la parlamentare.
La alegerile parlamentare îşi exercită dreptul de vot în afara ţării doar cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, scrie Agerpres.
În urmă cu două săptămâni, preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat pe românii din străinătate să se înscrie pentru votul prin corespondenţă pentru că autorităţile nu au garanţia că vor putea fi deschise secţii de vot în toate ţările pentru alegerile parlamentare.
„Aş face un apel către diapora să se înscrie pentru votul prin corespondenţă. Nu avem nicio garanţie că se vor putea deschide secţii de votare în toate ţările unde avem români care doresc să voteze. Este foarte important să se înscrie, altfel, este posibil ca în unele ţări să nu poată vota”, a spus şeful statului.