Alegeri parlamentare. S-a stabilit cum poate fi solicitată urna mobilă
- Maria Dima
- 29 noiembrie 2020, 19:06
Alegerile parlamentare în România vor avea loc duminică, 6 decembrie. Este pentru prima dată când se organizează în condiții speciale, din cauza epidemiei de coronavirus.
Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de duminică, o decizie privind unele măsuri pentru transmiterea cererilor de vot prin intermediul urnei speciale în cazul alegătorilor aflaţi în carantină sau izolare.
Decizia prevede că Direcţiile de sănătate publică trebuie să comunice, „de îndată, dar nu mai târziu de data de 5 decembrie 2020", Birourilor electorale de circumscripţie judeţeană/oficiilor electorale, după caz, în scris, prin orice mijloace, lista persoanelor în privinţa cărora s-a instituit izolarea sau carantina, după caz, însoţită de deciziile emise în acest sens.
În cazul persoanelor în privinţa cărora Direcţiile de sănătate publică au confirmat instituirea izolării sau carantinei, Birourile electorale de circumscripţie judeţeană/oficiile electorale, după caz, imprimă cererile privind emiterea documentelor necesare exercitării votului prin intermediul urnei speciale pe care le transmit, împreună cu deciziile emise de DSP, prin intermediul Instituţiei Prefectului până cel mai târziu în data de 6 decembrie 2020, ora 10,00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.
Când se poate solicita urna mobilă
Orice român cu drept de vot care suferă de o boală care îl face nedeplasabil poate solicita să voteze prin intermediul urnei mobile. În cazul alegătorilor care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauză de boală sau invaliditate, cererile de vot prin intermediul urnei speciale, precum şi copiile actelor din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane, la biroul electoral de circumscripţie sau la oficiul electoral, între data intrării în vigoare a acestei decizii şi 4 decembrie.
Într-un comunicat al Biroului Electoral Central se mai arată că cetăţenii cu drept de vot care nu se pot deplasa la urne din cauză de boală sau invaliditate pot transmite, prin mijloace electronice, biroului electoral de circumscripţie sau oficiului electoral, după caz, cererile de vot prin intermediul urnei speciale şi copiile actelor solicitate până cel mai târziu în data de 4 decembrie.
Cererile şi documentele primite de biroul electoral de circumscripţie sau oficiul electoral, după caz, sunt imprimate de către acesta şi sunt transmise prin intermediul instituţiei prefectului, până cel mai târziu în data de 6 decembrie, ora 10:00, biroului electoral al secţiei de votare celei mai apropiate de imobilul la care s-a solicitat deplasarea urnei speciale.
Modelul de cerere îl puteți găsi AICI!