Alegeri în Republica Moldova. Briefingul de presă PAS, „bruiat” de membrii partidului Șansa
- Cristian Raducanu
- 6 noiembrie 2023, 10:46
Electoratul din Republica Moldova a fost chemat la urne pentru a-și alege primarii și consilierii județeni. Din păcate cel de-al optulea scrutin local de la declararea independenței Republicii Moldova a fost marcat de o serie de incidente. Alegerile locale au fost supravegheate de peste 1.500 de observatori naționali și internaționali.
Alegeri în Moldova. Membrii Partidului Șansă, formațiune exclusă de pe lista entităților politice eligibile pentru alegeri, s-au deplasat în fața sediului PAS unde au organizat un mic protest chiar în timpul declarației de presă susținută de liderii formațiunii PAS( Partidul Acțiune și Solidaritat), Igor Grosu și Liliana Carp. Cea din urmă a fost contra-candidatul lui Ion Ceban pentru fotoliul de primar al Capitalei Chișinău.
Alegeri în Republica Moldova: Briefingul de presă PAS, întrerupt de membrii Partidului Șansa
Briefingul de presă susținut de șeful legislativului de peste Prus, Igor Grosu a fost întrerupt de protestatarii care au strigat „Rușine” și „Jos dicatura”, nemulțumiți de faptul că Partidul Șansă, afiliat controversatului om de afaceri Ilan Șor, a fost eliminat din cursa electorală, informează Pro TV Chișinău.
Ion Ceban se apropie de un nou mandat pentru funcția de primar al Chișinăului. Actualul primar se află în funcție încă din 2019, moment la care a fost ales cu 52,39% din voturi. Pe atunci, candidat din partea formațiunii PSRM, Ceban l-a învins pe Andrei Năstase cu peste 11.000 de voturi sarbatorind victoria alături de Igor Dodon și Zinaida Greceanii.
Partidul Șansă, scos de pe liste de Serviciul de Informații și Securitate din Moldova
Reamintim că la cererea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Comisia Electorală Centrală solicitat consiliilor de circumscripție, anularea înregistrării unor candidați ai Partidului Șansă pentru funcția de primari și consilieri locali.
Motivul care a stat la baza acestei decizii ține de o posibilă finanțare ilegală din Federația Rusă. Însă mai multe birouri electorale au refuzat să impună recomandarea Comisiei Electorale Centrale. Directorul SIS, Alexandru Musteață a motivat decizia eliminării Partidului Șansă ca urmare a faptului că Moscova ar fi alocat 1 miliard de lei pentru destabilizarea Republicii Moldova.
„În contextul alegerilor locale s-au identificat activități de influențare a proceselor electorale în scopul promovării interesului statului străin, Federației Ruse prin intermediul acelui grup criminal organizat condus de Ilan Șor, a explicat Alexandru Musteață, directorul SIS.