Deşi a pierdut cursa demult, ba chiar s-a consemnat şi matematic victoria fostului Secretar de stat, contracandidatul său a refuzat să o susţină formal, chiar dacă cei doi au avut o discuţie directă.

Este evident că Bernie Sanders nu are cum să acceseze funcţia de vicepreşedinte sau Secretar de Stat, iar funcţia sa de senator şi vârsta, la care mai putem adăuga poziţia sa în partid, nu-l îndreptăţesc la sprijinul de partid pentru vreo funcţie în perspectivă. Nici măcar recomandările pentru personal nu pot veni din tabăra socialistului care a notat explicit „diferenţe substanţiale de opinie” cu fosta Primă Doamnă. Singura concesie pe care a făcut-o Bernie Sanders a fost afirmarea faptului că nu-şi doreşte ca Donald Trump să câştige cursa pentru Casa Albă. Şi că se va angaja în atingerea acestui obiectiv „lucrând” cu Hillary Clinton.

Partea mai preocupantă a acestei ambiguităţi democrate dusă la extrem, care stânjeneşte campania electorală a doamnei Clinton împotriva contracandidatului său republican, în această fază, este tocmai încrâncenarea lui Bernie Sanders de a se menţine în cursă, de a merge în 25 iulie la Philadelphia, la Convenţia Democrată pentru ca, pe baza celor 1.900 de delegaţi pe care-i are, să „lupte pentru promovarea ideilor votanților săi” şi reformarea Partidului Democrat. O asemenea abordare face ca la Convenţia Democrată, după votul formal de nominalizare, să nu avem de-a face cu celebra formulă de raliere a partidului în spatele câştigătorului primarelor, doamna Clinton, ci să avem disputa privind alterarea ideologiei liberale a democraţilor cu noul curent socialist pe care doreşte să-l impună Sanders.

Dezbaterea ideologică, mai ales cu iz de împingere a partidului spre stânga, nu are cum să ajute la promovarea candidatului democrat în primplan şi la obiectivul formulat de senatorul Bernie Sanders, perdant în cursa democrată, de a-l opri pe Donald Trump ca să ajungă la Casa Albă. Din contra, subiectul ar putea fi mult mai complicat şi să reclame intervenţia partidului, pentru a nu deturna momentul către dezbateri şi chiar confruntări interne de natură ideologică, ruinând unitatea partidului şi lansarea fostului Secretar de Stat către preşedinţie.

Mai mult, Convenţia Partidului Democrat este un moment extrem de important în dezbaterea internă a partidului, cu candidatul ales pentru fixarea viitoarei echipe premier- vicepremier care va candida la Preşedinţia SUA. Astfel, cum doamna Clinton este un bun cunoscător al politicii externe şi de securitate, vicepreşedintele său ar urma să fie ales de către democraţi din rândul reprezentanţilor săi mai tineri, care să poată viza după două mandate funcţia de Preşedinte. Probabil un senator sau reprezentant cu relevanţă în politica de lobby din Congres, care să poată lucra cu legislatorii, şi care să aibă elemente importante de influenţă şi cunoaştere pe politica internă. Acest vicepreşedinte ar avea perioada a două mandate pentru a deprinde şi elementele de experienţă în politica externă şi de securitate, care i-ar fi utilă într-un proiect de candidatură prezidenţială ulterioară, dacă performează în cursa electorală şi în mandatul de vicepreşedinte.

Pe de altă parte, este de remarcat un alt pas important făcut de doamna Clinton în pregătirea efortului final privind campania prezidenţială. Este vorba despre susţinerea publică obţinută de către candidatul democrat din partea celei mai mari federaţii sindicale din SUA, AFL-CIO, cu 12,5 milioane de membri. O privire atentă asupra acestei înţelegeri ar putea să dea deja o idee asupra unei posibile figuri de vicepreşedinte în persoana responsabilă pentru acest acord, mai ales că vorbim despre o reconectare a democraţilor cu zona sindicală, un bun răspuns dat presiunilor socialistului Sanders de deschidere a democraţilor către „clasa muncitoare” şi tineret.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.

Te-ar putea interesa și: