Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
În orice război, există linia frontului, cea aflată la vedere. Cu blindate, trupe, avioane şi rachete. Dar, în orice bătălie, deci şi în cea care se desfăşoară acum în Orientul Mijlociu, există şi un front nevăzut. O bătălie care se poartă tăcut, dar care are, pentru cei care o pierd, efecte adesea devastatoare.
Războiul fierbinte, cel la vedere, este spectaculos, pentru cei care sunt la adăpost şi se uită la televizor. Războiul tăcut, cel din umbră, are efecte inclusiv asupra celor care cred că nu au nicio legătură cu evenimentele de pe front. Depinde de acest război din umbră cu ce ochi se uită opinia publică la „spectacol” şi de partea cui crede că se află adevărul şi sunt îndreptăţiţi să lupte pentru el.
Să explicăm. Aparent, războiul început acum în Orientul Mijlociu, asta dacă ne-am lua inclusiv după primele declaraţii ale preşedintelui Donald Trump şi premierului Netanyahu, are drept obiectiv înlăturarea capacităţilor şi capabilităţilor Iranului, declarat stat terorist şi sponsor al terorismului în lume, să nu poată produce şi apoi să folosească arme nucleare.
Evident că aceste declaraţii fac parte din retorica de război şi erau menite să explice de ce a pornit atacul. Era prima explicaţie, dar care, la o analiză simplă, nu rezistă. Regimul iranian, chiar dacă va pierde toate capabilităţile de fabricare a unei arme nucleare, rămânând la putere, le va reconstrui. Mai devreme sau mai târziu, le va avea din nou.
Astfel că a urmat cel de-al doilea rând de declaraţii ale celor doi lideri amintiţi, în care se spunea adevărul. Acţiunile militare aveau ca scop înlăturarea regimului de la Teheran. Numai aşa se poate opri cu adevărat producerea unei arme nucleare.
Acum, cum se poate răsturna acest regim.
Eliminarea liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei nu a însemnat deloc încetarea regimului ayatollahilor. Imediat, locul lui Khamenei a fost luat de un alt lider. Nici decapitarea aproape a întregii elite militare iraniene nu a făcut ca regimul să cedeze. Dimpotrivă. Realitatea a dovedit că Iranul era mult mai bine pregătiti decât s-a crezut la început, pentru a se apăra. Şi nu numai pentru a se apăra, ci şi a contraataca.
Aşadar, doar prin bombardamente, indiferent cât de sofisticate ar fi aceste arme, regimul nu poate fi schimbat. Atunci, care este soluţia? Soluţia este cea care a şi fost anunţată, mai voalat, adevărat, de către Donald Trump, care îndemna, încă din prima zi de conflict, patrioţii iranieni să iasă pe străzi şi să dărâme regimul opresiv.
Aici intervine războiul din umbră, fără a cărui reuşită, toate bombardamentele pot fi în zadar.
Să facem mai întâi o comparaţie cu ce s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani în conflictul din Gaza. Atunci, în primele două zile după ce Israelul a intrat cu blindatele în Gaza, războiul mediatic a fost pierdut de către cei care începuseră operaţiunea terestră. Pentru că imediat, chiar în acea seară, marile capitale ale lumii s-au umplut de manifestanţi pro-palestinieni. Se vedea de la o poştă că nu era ceva spontan. Că totul fusese organizat cu minuţiozitate şi planul era coordonat de undeva, de la un centru.
Să luăm doar numărul de steaguri pe care le purtau manifestanţii. Greu de crezut că fiecare palestinian care trăia în capitalele europene în care aveau loc demonstraţii avea câte un steag în şifonier, pe care l-a scos şi a plecat la demonstraţie. De asemenea, pancartele. Nu era niciuna scrisă de mână, cu vopsea pe un carton dintr-o cutie. Toate erau confecţionate dinainte şi imprimate cu litere de tipar, de regulă în limba capitalei în care avea loc manifestaţia. Abia a treia zi, Israelul a reuşit să echilibreze balanţa acestui război de imagine.
Să revenim acum la Iran. Să ne amintim că în urmă cu o lună au avut loc manifestaţii masive de stradă împotriva regimului de la Teheran.
Reprimarea lor a fost deosebit de violentă. Cifra oficială, 500 de morţi din rândul manifestanţilor şi câteva zeci de mii de răniţi. Pentru prima oară, planeta a văzut un mod incredibil de reprimare a celor care manifestau paşnic. Roiuri de motociclete, cu echipaj format din doi oameni, dintre care cel din spate trăgea în plin în manifestanţi, iar cel de la ghidon intra în plin în ei. Această reprimare sângeroasă, desigur că a speriat iranienii paşnici ieşiţi în stradă.
Din păcate, se pare că SUA nu a tras niciun fel de învăţăminte din acele evenimente. Apelul firav al lui Donald Trump făcut către liderii militari şi religioşi iranieni, de a se preda, pentru că li se va asigura imunitatea şi vor fi trataţi corect, nu a avut efetul dorit. Iranienii nu au ieşit pe străzi. Deocamdată, Gholamreza Soleimani, şeful Miliției Basij, principalul instrument de represiune pe stradă, Ahmad-Reza Radan comandant șef al FARAJA – poliția iraniană, sau Gholam-Hossein Mohseni-Eje'i rămas șeful puterii judiciare, cea responsabilă de condamnările la moarte și execuțiile în masă ale protestatarilor nu se află pe lista celor eliminaţi de bombardamente.
Aflaţi în continuare la conducere, ei constituie o ameninţare pentru eventualii manifestanţi şi pot reprima orice mişcare de stradă, aşa cum s-a întâmplat cu o lună în urmă.
Rămânem la eventualele manifestaţii. În cazul în care iranienii ar ieşi în stradă, trebuie să existe între ei agenţi de teren instruiţi, care, cunoscându-le tacticile şi tehnica din dotare, să anihileze forţele de represiune. Altfel, pe străzile oraşelor iraniene ar fi, din nou, o baie de sânge, iar regimul ayatollahilor ar rămâne în continuare la putere.
Încă un aspect al acestui război. Liderii iranieni au ameninţat deja că vor ataca inclusiv în Europa. Rachetele iraniene nu au capacitatea să ajungă în inima bătrânului continent. Atunci, cum se vor desfăşura aceste atacuri? Desigur, sub forma unor atentate teroriste. Care trebuie dejucate, iar asta nu o pot face decât luptătorii de pe frontul din umbră.
Încă de la începutul conflictului, au existat temeri că acesta se poate extinde. Ba chiar degenera în cel de-al treilea război mondial. Din păcate, suntem la un pas. Aleksandr Dughin, ideologul Kremlinului, cere imperativ ca Federaţia Rusă să intre în război de partea Iranului. Acelaşi lucru îl cere şi Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Federaţiei Ruse, acum secretar adjunct al Consiliului de Securitate rus, care a denunțat încă de sâmbătă bombardamentele. Desigur că Putin va lua o decizie după ce va avea toate informaţiile de pe front, inclusiv din China, cel de-al treilea mare jucător mondial.
Şi peste toate, vine declaraţia lui Emmanuel Macron, care afirmă ferm că va reacţiona nuclear dacă teritoriul Franţei va fi atacat.
O rază de speranţă există, totuşi. Regimul de la Teheran a anunţat că ar putea începe negocieri. Poate fi retorică de război, pentru a câştiga timp, sau pentru a se salva, pentru că resursele militare sunt pe cale de a se epuiza. Dar şi în acest caz, dacă diplomaţii se vor aşeza la masa discuţiilor, ei vor fi înarmaţi cu informaţii furnizate de cei de pe frontul din umbră.
