Adrian Năstase sursa: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
De ani de zile, ideea dărâmării gardului Parlamentului reapare în spațiul public „ca o dovadă supremă a apropierii politicienilor de cetățeni”. De această dată, însă, discuția capătă accente aproape filozofice. Fostul premier Adrian Năstase readuce în atenție acest subiect, în notă ironică.
De ce gardul Parlamentului și nu cel de la Cotroceni?
Ideea dărâmării gardului nu este nouă și a fost îmbrățișată, de-a lungul timpului, de diverse figuri politice.
Încă din 2010, Adrian Năstase propunea nu doar dărâmarea gardului Parlamentului, ci și a celor din jurul Palatului Cotroceni și al Guvernului, pentru ca transparența să fie completă. Ce păcat că inițiativa sa a fost blocată în Camera Deputaților! „Câtă democrație am fi avut acum, în aer liber, direct la poarta instituțiilor-cheie ale statului,” scrie Năstase.
Elena Udrea a militat și ea pentru eliberarea Palatului Parlamentului de bariera sa de beton, „dar – curios! – nu a avut aceeași inițiativă pentru Palatul Cotroceni. Să fi fost o simplă scăpare sau o grijă aparte pentru confortul fostului președinte Băsescu,” se întreabă fostul premier al României.
Dacă gardul de la Cotroceni ar fi dispărut, șeful statului ar fi putut primi, fără efort, băile de mulțime direct în fața palatului. Poate că o asemenea soluție ar fi redus și costurile vizitelor populiste la târguri și chermeze. Dar, evident, unele porți trebuie să rămână închise pentru siguranța celor aleși.
Democrația costă: 27 de milioane de lei și un baros de la Pink Floyd
Într-un moment de maximă inspirație simbolică, Valeriu Zgonea și Roger Waters, legendarul muzician de la Pink Floyd, au „atacat” simbolic gardul Parlamentului cu un baros, rememorând celebra dărâmare a Zidului Berlinului. Problema este că înlocuirea zidurilor cu metafore poate fi costisitoare: estimările din 2010 indicau faptul că demolarea gardului ar fi costat 27 de milioane de lei. Astăzi, probabil, suma s-ar tripla.
Dar, ce mai contează? Democrația cere sacrificii – cel puțin financiare. Dacă Parlamentul își poate permite, de ce nu? Și poate că, odată cu dărâmarea gardului, vom descoperi o nouă formă de comunicare între aleși și alegători. Poate chiar o nouă zonă turistică, unde „vizitatorii să poată admira pe viu procesul legislativ în toată splendoarea sa,” propune Adrian Năstase.
Năstase vrea „Ziua porților deschise” la Curtea Constituțională
Curtea Constituțională. Foto: Arhiva EVZ
În aceeași notă ironică, Năstase propune ca, odată cu eliminarea barierelor fizice din jurul instituțiilor, să fie organizată și o „Zi a porților deschise” la Curtea Constituțională. Un ghid de excepție? Nimeni alta decât Livia Stanciu, proaspăt decorată pentru merite... interpretabile.
În concluzie, să dărâmăm sau să nu dărâmăm? Aceasta e întrebarea!
