Ilie Bolojan, după desemnarea lui Eugen Tomac: Sunt rezervat că va fi un guvern de succes
- Bianca Ion
- 4 iunie 2026, 21:42
Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro
- PNL așteaptă o discuție cu Eugen Tomac
- Ilie Bolojan, după desemnarea lui Eugen Tomac: Sunt rezervat că va fi un guvern de succes
- Susținerea parlamentară, principala problemă
- Ilie Bolojan, avertisment privind modificarea proiectelor în Parlament
- Ilie Bolojan: „Mi-am strâns toate lucrurile. În jumătate de oră pot pleca”
- Alegerile anticipate, o variantă prevăzută de Constituție
Liberalii vor avea cel mai probabil luni o discuție cu premierul desemnat Eugen Tomac, după care vor decide dacă susțin sau nu formula de guvern propusă, a anunțat președintele PNL, Ilie Bolojan. Liderul liberal a afirmat că are îndoieli privind capacitatea unui executiv tehnocrat de a obține rezultate fără o majoritate clară în Parlament.
PNL așteaptă o discuție cu Eugen Tomac
Ilie Bolojan a anunțat că Eugen Tomac a luat legătura cu secretarul general al PNL, Dan Motreanu, iar conducerea partidului urmează să analizeze propunerea de guvern prezentată de premierul desemnat. Potrivit liderului liberal, o întâlnire între reprezentanții partidului și Eugen Tomac ar putea avea loc la începutul săptămânii viitoare.
Bolojan a declarat că după această discuție PNL va stabili poziția oficială în privința viitorului executiv.
Ilie Bolojan, după desemnarea lui Eugen Tomac: Sunt rezervat că va fi un guvern de succes
Ilie Bolojan a afirmat că privește cu scepticism posibilitatea ca un cabinet tehnocrat să poată guverna eficient în actualul context politic.
„Sunt rezervat că va fi un guvern de succes”, a declarat, joi seară, la Euronews România, Ilie Bolojan, despre un guvern tehnocrat.
Liderul PNL a explicat că un executiv nu poate funcționa doar pe baza competenței și a intențiilor bune ale miniștrilor, ci are nevoie și de susținere politică în Parlament.
„Aş spune că avem rezerve faţă de posibilitatea ca un guvern tehnocrat să aibă o guvernare cu rezultate în perioada următoare”, a spus Bolojan.

Eugen Tomac și Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook
Susținerea parlamentară, principala problemă
Potrivit președintelui PNL, dificultățile apar în momentul în care Guvernul trebuie să promoveze măsuri nepopulare, iar partidele evită să își asume costurile politice. El a arătat că nu este suficient ca un guvern să fie format „din oameni de bună calitate, care sunt bine intenţionaţi”, ci este necesar ca acesta să beneficieze de o susținere fermă în Legislativ.
„Atunci când Guvernul va fi pus în situaţia, şi nu o va putea evita, să ia măsuri care nu sună bine, nimeni nu va mai fi lângă Guvern să susţină aceste măsuri”, a susţinut Bolojan.
Ilie Bolojan, avertisment privind modificarea proiectelor în Parlament
Ilie Bolojan a atras atenția că lipsa unei majorități solide poate conduce la modificarea semnificativă a proiectelor promovate de Guvern în Parlament.
Liderul liberal a avertizat că unele inițiative legislative ar putea fi „măcelărite” în procesul parlamentar, iar forma finală adoptată de Legislativ să fie complet diferită de cea propusă inițial de Executiv și negociată cu instituțiile europene.
„Am trăit această experienţă cu PSD care fugea de responsabilitate, deşi era în Guvern, deşi se luau deciziile în prezenţa lor. Gândiţi-vă că atunci când un guvern tehnocrat care nu are o susţinere în spate riscul să se întâmple aceste lucruri e mai mare”, a adăugat Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan: „Mi-am strâns toate lucrurile. În jumătate de oră pot pleca”
Premierul Ilie Bolojan susține că este pregătit să își încheie mandatul la Palatul Victoria, după ce președintele Nicușor Dan a desemnat un alt candidat pentru funcția de prim-ministru. Totodată, acesta consideră că Eugen Tomac va avea dificultăți în relația cu partidele politice, în condițiile în care, spune el, unii lideri politici nu acționează în concordanță cu ceea ce declară public.
Potrivit lui Ilie Bolojan, șansele unui dialog politic constructiv depind în mare măsură de disponibilitatea reală a participanților la negocieri.
"Dacă partenerii de dialog sunt bine intenționați. Dacă nu sunt bine intenționați e greu de crezut că vei reuși să ai un dialog sau că poți să faci înțelegeri pe termen lung când cei de la masă au alte interese politice", spune Bolojan.
Alegerile anticipate, o variantă prevăzută de Constituție
Întrebat despre posibilitatea organizării alegerilor anticipate, Bolojan a arătat că acest scenariu este prevăzut de Constituție și poate deveni realitate dacă două propuneri de guvern nu obțin votul Parlamentului.
„Gândiți-vă cât tămbălău au făcut pe baza analizei guvernării nu au avut curaj să vine că propunere Sorin Grindeanu premier. Eu mi-am strâns toate lucrurile. În jumătate de oră le pot ridica, mai am dosarele pe care lucrez. Nu e o problemă de asta. În aceste 11 luni am reușit să scoatem România dintr-o situație foarte dificilă. (...) Voi asigura funcționarea acestui guvern, în condiții cât mai bune. Anticipatele sunt o ipoteză constituțională dacă două guverne nu trec de vot. În urma unor astfel de alegeri s-ar schimba configurația Parlamentului ca lucrurile să fie reașezate", declară premierul demis la Euronews.