Adrian Câciu, detalii despre evoluția economiei României. Toți specialiștii s-au înșelat

Adrian Câciu, detalii despre evoluția economiei României. Toți specialiștii s-au înșelatSursa Foto: Arhiva EVZ

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, a vorbit despre cum va evolua economia din România. În cadrul unei conferințe, oficialul a adus în discuție și inflația, care se pare că va intra pe un trend descrescător. Cu toate acestea, vor rămâne unele răni din cauza evoluției din ultimii ani.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a participat joi, 16 martie, la o conferință organizată de revista britanică The Economist. În cadrul evenimentului, oficialul român a susținut un discurs, în cadrul căruia a anunțat că economia va crește peste așteptări. El susține că, în acest moment, Guvernul a preconizat o creștere de 2,8% în 2023.

„Rezultatul economic va fi mai bun decât cel prognozat (în 2023 – n. red.). Eu cred că prognozele de la jumătatea anului vor fi mai bune decât sunt acum”, a spus ministrul, la conferința „Romanian Business & Investment Roundtable” a revistei The Economist.

Adrian Câciu a vorbit și despre evoluția inflației, precizând că aceasta va scădea în 2023. Deși vorbim despre un trend descrescător în Europa și România, oficialul susține că „rănile vor rămâne”.

„Nu putem răsufla uşuraţi când avem indicatori în scădere, dacă nu ai toate rănile vindecate”, a mai explicat ministrul Finanțelor.

Cum va evolua economia României. 2023 este un an mai stabil

Adrian Câciu a vorbit despre modul în care va evolua economia din țara noastră și susține că am reușit să înregistrăm una dintre cele mai mari creșteri. Ministrul susține că anul 2023 va fi unul crucial pentru investiții.

„Economia s-a dovedit rezilientă. Europa a reuşit să evite recesiunea. România a reuşit una dintre cele mai mari creşteri din Europa. 2023 este mai stabil, pentru că la fel cum a fost a două etapă a pandemiei, când ştiam cu ce ne confruntăm, şi în acest an ştim.

Avem stabilitate politică şi suntem un furnizor de securitate. Stabilitatea politică este resortul la care se uită investitorii în 2023. Beneficiază de ancore puternice din perspectiva financiară, având un volum de fonduri europene istoric.

În parte a anului ne-am axat pe reducerea deficitului public, pentru a asigura spaţiu investiţiilor, pe creşterea cheltuielilor publice şi ducerea acestor investiţii într-o implementare accelerată.

S-au făcut o serie de paşi, nu suficienţi, din punctul meu de vedere 2023 este crucial pentru investiţii. Din perspectiva bugetară ei există, dar trebuie să existe şi capacitatea administrativă şi parteneriatul cu companiile care realizează aceste investiţii.

Ne menţinem orientarea de a adera la zona euro în 2029. Dacă planul se implementează, putem grăbi această accedere mai devreme de 2029”, a mai spus ministrul Finanțelor în cadrul conferinței.