Adevărul despre soia. De ce trebuie să o consumăm în cantități mici

Adevărul despre soia. De ce trebuie să o consumăm în cantități mici

Soia se regăsește în majoritatea alimentelor procesate. Unele dintre ele le consumăm zilnic. Nutriționistul Cristian Mărgărit este de părere că soia ar trebui eliminată din alimentație, pe cât posibil, sau consumată cu prudență.

Consumul de soia a ajuns un subiect controversat în ultimii ani. Nutriționistul Cristian Mărgărit crede că ar fi indicat să evităm acest aliment pe cât posibil sau să îl consumăm cu moderație. „După ultimele cercetări înclin să cred că este mai bine să o evităm.

Sunt o mulţime de studii care arată beneficii, dar din ce în ce mai multe autorităţile aduc argumente care înclină balanţa în direcţia opusă. Are rost să riscăm atunci când există alternative mai sigure? Nu trebuie să ne ferim oricum de alimentele procesate şi să avem o alimentaţie cât mai naturală, în concordanţă cu produsele oferite de zona în care trăim?“, a precizat medicul Cristian Mărgărit, pe blogul său.

Soia, un aliment alergen și destul de greu digerabil

Potrivit medicului, asiaticii consumă soia, iar, potrivit statisticilor, aceștia sunt mai sănătoși și trăiesc mai mult. Nu trebuie făcută imediat o legătură directă. Trebuie luat însă în considerare și restul obiceiurilor alimentare și stilul de viață.

În trecut, soia nu era consumată ca aliment și folosită ca îngășământ natural la culturile agricole. Treptat, a fost instrodusă în alimentație, odată cu extinderea Imperiului Chinez.

„Să nu ne imaginăm că Împaratul a renunţat la alimentaţia echilibrată în favoarea acestui nou aliment, destinat hrănirii păturii sărace. Metodele tradiţionale de preparare includ: înmuiere, fermentare, încolţire. Unele durează chiar şi peste şase luni, asigurând astfel distrugerea toxinelor. Este nevoie de aceste procedee pentru că, in mod natural, bobul de soia este otrăvitor și provoacă indigestie pentru specia umană.

Conține inhibitori enzimatici, lectine, proteine cu efect alergen și goitrogen, fitoestrogeni cu efecte greu de prevăzut. Consumul tradiţional se rezumă azi la cantităţi mici, din când în când, al acestor preparate. În niciun caz în acea vreme proteina extrasă pe cale industrială din boabele de soia nu era inclusă în alimente, de la hamburgeri la îngheţată. Asia este un continent cu câteva miliarde de oameni, care trăiesc în moduri foarte diferite. Factorii care le tedermină durata de viaţă şi starea de sănătate sunt numeroşi, soia fiind doar o picatură într-un ocean“, precizează nutriţionistul.

Calitate mai slabă a proteinelor

Medicul mai menționează că proteinele din soia au într-adevăr o valoare biologică mare, dacă ne referim la sursele de origine vegetală. În schimb, proteinele din carne, pește, ouă sau lactate sunt de o calitate mult mai bună pentru organismul uman.

„Din lumea plantelor, alte alimente care conţin cantităţi notabile de proteine sunt fasolea, mazărea, năutul, seminţele (canepă, in, susan etc.), nucile, alunele. Arahidele, deşi sunt asociate cu alunele, sunt tot o cultura economică, prezentă în alimentaţia noastră pe cu totul alte considerente decât cele nutriţionale, ca şi soia.

Totuşi, aceste proteine vin în bobul de soia alături de diverse substanţe naturale printre care antinutrienţii şi fitoestrogenii. Antinutrienţii au capacitatea de a anula efectul nutritiv al diverşilor nutrienţi (proteine, vitamine, minerale, enzime). Procesările avansate elimină acești antinutrienți prin metode moderne“, a mai precizat medicul.

Ce alimente de pe piață conțin soia

Sunt multe produse pe piață în compoziția cărora soia este introdusă la o „umplutură ieftină“. Multe dintre ele le consumăm zilnic. „Citiți cu atenție etichetele pentru: pâine, mezeluri, înghețată, dulciuri, batoane pentru slăbit, hamburgeri și alte tipuri de fast-food, fulgi de cereale, diverse formule pentru regimul vegetarian sau de post, dulciuri și, în general, orice aliment procesat industrial.

Etichetele nu conţin întotdeauna cuvântul soia, însă conţinutul poate fi ascuns sub denumiri ca proteină vegetală. Din păcate producătorii au ajuns să ascundă de consumator conţinutul real al produselor alimentare procesate industrial. Aceste produse trebuie evitate. Soia mai poate fi găsită şi în diverse preparate naturiste, citiţi cu atenţie etichetele.

O altă categorie importantă este cea a suplimentelor nutritive și substantelor utile extrase din soia (lecitină, vitamina E, flavonoizi etc.), produse benefice și care se pot administra individualizat, după necesități. Proteina din soia este folosită și la obținerea potențiatorilor de aromă (glutamatul) și este găsită pe etichete și din acest motiv“, mai explică nutriționistul.

Ne puteți urmări și pe Google News