Acuzații grave. Joe Biden, afaceri suspecte în Ungaria
- Magda Spiridon
- 18 octombrie 2020, 14:54
Joe Biden, candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din Statele Unite, care vor avea loc pe 3 noiembrie, ar trebui să răspundă înainte de toate la întrebările legate de afacerile sale suspecte din Ucraina și după aceea să se ocupe din nou de Ungaria, a precizat ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó.
Péter Szijjártó a amintit că, în timpul președinției lui Barack Obama, Joe Biden s-a ocupat timp de opt ani, în calitate de vicepreședinte al SUA, de chestiunile din Europa Centrală, iar acum este candidatul democraților la președinția SUA, la alegerile americane care vor avea loc peste câteva săptămâni. Oficialul ungar a subliniat:
„În timpul guvernării democrațiilor, țările central-europene erau atacate permanent". „Noi, maghiarii, am simțit aceasta pe propria noastră piele", a spus ministrul de externe și a amintit, drept exemplu, de atacurile care au urmat după adoptarea Legii fundamentale a Ungariei, precum și de faptul că "liderii Ambasadei americane în Ungaria au participat cu bucurie la protestele din Budapesta care au fost organizate de opoziție împotriva Guvernului".
„Pe lângă acestea trebuie să ne aducem aminte și de acele opinii deosebit de părtinitoare care au fost exprimate în fața opiniei publice în vederea sprijinirii opoziției și spre atacarea Guvernului ungar",a adăugat Péter Szijjártó. Ministrul de externe a evocat și faptul că "în această perioadă Joe Biden era foarte preocupat de Ucraina. Au fost perioade - în timpul în care era vicepreședinte al SUA - când a mers mai des în Ucraina decât în provinciile americane aflate în afara Washingtonului". "Era acea perioadă când băiatul său îndeplinea tocmai funcția de director al unei companii energetice foarte importante din Ucraina", a spus Szijjártó, subliniind că „în această perioadă, în sectorul energetic din Ucraina, au fost derulate multe afaceri suspecte".
„Joe Biden să dea un răspun înainte să se ocupe de Europa Centrală”
„Acum, Joe Biden a început să fie preocupat din nou de Europa Centrală și la o campanie electorală a lansat atacuri total neadevărate la adresa Ungariei și Poloniei. Ar fi bine dacă Joe Biden ar da un răspuns, înainte să se ocupe din nou de Europa Centrală, la întrebarea: ce rol a avut băiatul său în afacerile suspecte derulate în sectorul energetic ucrainean?", a adăugat Péter Szijjártó.
Ministrul de externe a mai spus că așteaptă răspunsuri de la Joe Biden și la întrebările: pe ce bază s-a folosit de influența sa politică în vederea obținerii unui profit de către băiatul său și de compania condusă de acesta; de ce a exercitat presiuni asupra Guvernului și statului ucrainean cu scopul demiterii procurorului general ucrainean și ce legătură are demiterea procurului general cu încetarea totală a cercetărilor legate de afacerile energetice ale băiatului său. (Rador)