Accident rutier în județul Suceava. Un microbuz din Republica Moldova, implicat într-un grav incident pe drumul spre Germania
- Sanda Frunze
- 18 ianuarie 2026, 18:59
Sursa foto: monitorulsv.roRepublica Moldova. Un microbuz care circula din Republica Moldova spre Germania a fost implicat într-un accident rutier între localitățile Ilișești și Păltinoasa, în județul Suceava, România. În vehicul se aflau 11 persoane, iar în urma impactului doi pasageri au fost răniți și transportați la spital.
Potrivit cercetărilor efectuate de polițiștii români, accidentul s-a produs după ce un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 35 de ani, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz Mercedes-Benz, înmatriculat în Polonia, și o remorcă, a pierdut controlul asupra direcției de mers.

Sursa foto: monitorulsv.ro
Șoferul se deplasa dinspre localitatea Ilișești spre Germania, iar la o curbă la dreapta, pe fondul unei viteze neadaptate, a scăpat controlul volanului. Microbuzul a părăsit partea carosabilă, a intrat pe acostament și a lovit un cap de pod aflat pe marginea drumului.
Microbuzul și remorca, răsturnate
În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat pe partea stângă, iar remorca pe care o tracta s-a răsturnat mai în față, pe același sens de deplasare. În interiorul vehiculului se aflau 11 persoane, iar panica produsă de accident a necesitat intervenția rapidă a echipajelor de urgență.
Presa română scrie că la fața locului au fost mobilizate forțe importante pentru gestionarea situației și acordarea primului ajutor victimelor.

Sursa foto: monitorulsv.ro
„La fața locului, salvatorii au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și trei ambulanțe ale Serviciului Județean Suceava. Cele două victime, conștiente și cooperante, dar cu diferite traumatisme, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava pentru investigații și tratament”, a declarat un reprezentant al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava.
Starea victimelor și rezultatele verificărilor
În urma accidentului, un bărbat și o femeie au fost transportați la Spitalul Județean Suceava, prezentând plăgi și contuzii, iar unul dintre pacienți a suferit un traumatism cranian minor. Ceilalți pasageri nu au avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au mai precizat că șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat că acesta nu se afla sub influența alcoolului în momentul producerii accidentului. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.