Accident cu cinci răniți pe DN1. Trafic blocat între Sibiu și Brașov

Accident cu cinci răniți pe DN1. Trafic blocat între Sibiu și BrașovPoliția. Sursă foto: Facebook

Circulația pe DN1, pe sectorul dintre Sibiu și Brașov, este complet blocată după un accident produs joi, în zona Hula Bradului. Trei autoturisme au fost implicate în coliziune, iar bilanțul anunțat inițial indică cinci persoane rănite.

Accident cu cinci răniți pe DN1

ISU Sibiu a transmis că accidentul s-a produs pe DN1, în zona Hula Bradului, unde au fost implicate trei vehicule, iar mai multe persoane au avut nevoie de evaluare medicală.

La fața locului au fost trimise două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un mijloc de transport pentru personal și victime multiple, precum și o ambulanță SAJ.

În urma evaluărilor medicale, cinci persoane au fost transportate la spital: o femeie de 46 de ani cu traumatism toracic și contuzii, un bărbat de 47 de ani cu traumatism toracic, un șofer de 52 de ani cu dureri lombare, o femeie de 48 de ani cu dureri cervicale și o femeie de 31 de ani care a suferit un atac de panică. Toți pacienții erau conștienți.

Accident

Accident / sursa foto: AI

Cum s-a produs accidentul

Potrivit IPJ Sibiu, din primele verificări reiese că o șoferiță de 31 de ani, din Avrig, care conducea pe direcția Sibiu–Avrig, ar fi pierdut controlul volanului. Mașina acesteia a lovit un autoturism care venea din sens opus, condus de un bărbat de 47 de ani, fiind apoi proiectată într-un al treilea vehicul, condus tot din sens opus de un cetățean străin de 52 de ani.

În urma impactului, șoferița, conducătorul auto de 47 de ani și pasagera lui de 46 de ani, precum și șoferul cetățean străin și femeia de 48 de ani aflată alături de el au fost răniți și au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Traficul pe DN1, în zona Hula Bradului, rămâne blocat

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului și pentru dispunerea măsurilor legale necesare.

Traficul pe DN1, în zona Hula Bradului, rămâne blocat.

Ne puteți urmări și pe Google News