A descoperit NASA, în sfârșit, viață pe o altă planetă? Omenirea aşteaptă cu sufletul la gură misterioasa conferinţă anunţată de Agenţia Spaţială
- Dodo Romniceanu
- 21 februarie 2017, 12:58
NASA a anunțat organizarea unei conferințe de presă extraordinare pentru miercuri, în care va prezenta o uriașă ”descoperire făcută dincolo de sistemului nostru solar”. Anunțul a determinat un uriaș val de speculații pe această temă, presa occidentală scriind că ar fi vorba despre planete asemănătoare Pământului, capabilă să susțină viața.
Agenția Spațială Americană a refuzată însă să ofere orice indiciu sau detaliu suplimentar.
Telegraph.co.uk scrie că astronomii au studiat intens, în ultima perioadă, exoplanete care orbitează alte stele pentru a afla dacă prezintă condiții favorabile vieții. NASA le-a analizat minuțios mai ales pe cele care își orbitau stelele la o distanță similară celei de la Pământ la Soare. Până acum căutările nu au dat însă rezultatele așteptate.
Prima planetă asemănătoare Terrei descoperită a fost Kepler-186f, cu o structură stâncoasă și de dimensiuni similare planetei noastre. Se pare însă că telescopul spațial Kepler ar fi localizat, între timp, mai multe astfel de planete.
De altfel, NASA anunța, la începutul anului, într-o conferință de presă că au fost descoperite 1284 exoplanete noi și că cel puțin nouă dintre acestea își orbitează stelele la ”o distanță care ar putea face posibilă viața”.
”Una dintre cele mai importante întrebări din toate timpurile este dacă suntem sau nu singuri în univers. Trăim într-o epocă în care se poate răspunde, cu argumente științifice. Primul semn că se putem răspunde acestei întrebări sunt exoplanetele”, opina recent Paul Hertz, șeful Diviziei de Astrofizici a NASA.
În total, NASA a identificat 3449 exoplanete în 2577 de sisteme stelare, 348 dintre acestea fiind considerate asemănătoare Pământului.