Evenimentul Zilei > EVZ Special > A cutreierat Europa cu tulnicul în spinare!
A cutreierat Europa cu tulnicul în spinare!

A cutreierat Europa cu tulnicul în spinare!

Florin Manca este un tânăr care îşi trăieşte viaţa fără grija zilei de mâine, şi asta nu pentru că ar fi moştenit vreo mare avere sau că ar proveni dintr-o familie bogată. Bărbatul de 38 de ani a hotărât să îşi urmeze pasiunile dincolo de riscurile financiare. Aşa ajuns ca în urmă cu doi ani să facă turul Europei cântând la tulnic

A plecat din Timişoara fără niciun ban în buzunar, ci doar cu o autorulotă care avea plinul de combustibil făcut. „Am plecat cu fosta mea prietenă. Aveam la noi doar un set de tobe pentru ea şi un tulnic şi alte instrumente tradiţionale româneşti pentru mine”, ne-a povestit Florin. Tânărul a reuşit să facă turul Europei, câştigându- şi banii cântând la tulnic în pieţele publice din oraşele continentului. În 2015 Florin a vizitat 17 oraşe din Ungaria, Slovenia, Italia, Franţa şi Spania în decurs de câteva luni.

Concert întrerupt de primăria din Firenze

Europenii au fost la început curioşi să afle ce e cu ineditul instrument, după care au fost încântaţi să îl asculte. Au fost însă şi momente în care poliţiştii i-au rugat să nu cânte o perioadă: „La Firenze ne-au rugat să nu cântăm vreo două ore pentru că era o şedinţă la primărie şi noi era chiar în faţa instituţiei. Când s-a terminat şedinţa poliţiştii ne-au anunţat că putem să ne reluăm reprezentaţia”, îşi aminteşte tânărul. A tras şi o concluzie şi după acest tur susţinut financiar prin arhaicul instrument: „România este printre ultimele locuri libere din Europa. În timp ce la noi poţi să te opreşti pe orice pajişte cu rulota, în Occident nu poţi intra nici măcar în pădure să culegi ciuperci fără autorizaţie”.

De la hip-hop la instrumente de suflat

Dar cum a ajuns timişoreanul să cânte la arhaicul instrument românesc? „Eu de mic am fost atras de muzică, deşi nu am studiat-o niciodată într- un cadru organizat. Sunt un autodidact şi pot spune că am trecut prin mai multe stiluri muzicale. Îmi aduc aminte că prima mea casetă a fost un album cu AC/DC, pe care l-am primit înainte de 1989”, îşi aminteşte timişoreanul. A urmat o perioadă în care a cântat inclusiv hip-hop cu rapperul Paşa Man, fâcâdu-şi propria trupă cu un prieten, Novox. Dar chemarea sa era către instrumentele de suflat. „Primul meu instrument de suflat a fost un blockflote, un instrument german. Mi-a plăcut foarte multe, aşa că început să fiu atras de instrumentele arhaice”, spune Florin, care este inginer, meserie pe care nu a practicat-o niciodată.



L-a cumpărat cu 700 de lei de la o bătrână din Apuseni

După terminarea facultăţii a început să meargă des la bunicii săi din Maramureş, unde a intrat în contact cu tradiţiile vechi ale românilor. „Am găsit un fluier vechi de alun în casa alor mei, la care cânta bunicul când mergea cu animalele pe munţi. Am început să umblu prin gospodăriile ţăranilor să pun întrebări despre întrebuinţarea diverselor instrumente şi să le colecţionez”, îşi aminteşte bărbatul. Aşa a ajuns la un moment dat în Apuseni, unde a cunoscut-o pe Mariana Gligor, cea care i-a povestit prima oară despre tulnic şi care a şi încercat să îl înveţe să cânte la el. „Îmi aduc aminte că am cumpărat de la ea un tulnic, în urmă cu trei ani, pe care am dat 700 de lei: Bătrâna mi l-a dat cu lacrimi în ochi şi mi-a zis că nu trebuie să înţeleg imediat importanţa acestui obiect. M-a dus acasă şi, deşi femeia îmi explicase cum se cântă la el, nu am reuşit să scot niciun sunet. Aşa că timp de opt luni tulnicul a stat sprijinit de peretele camerei mele. Mă uitam la el, era ceva misterios în el, dar nu reuşeam să cânt”, îşi aminteşte Florin.

Pregăteşte primul album

După opt luni şi-a luat inima în dinţi şi a început să lucreze cu arhaicul instrument. După câteva luni de studiu zilnic a reuşit să cânte la el şi să îi devină nelipsit. Acum, oriunde merge, în ţară sau străinătate, tulnicul este nelipsit. „Mi-am găsit în sfârşit intrumentul la care voi cânta toată viaţa. Acum am şi concerte la tulnic şi luna aceasta urmează să plec la un festival la Moscova, unde voi cânta”, spune bărbatul, care acum lucrează la un album cu tulnic şi contrabas. Primul album de acest gen va fi gata la sfârşitul acestui an şi va fi realizat în colaborare cu ultimele tulnicărese care mai există în Apuseni.

A cântat în deschiderea concertelor lui Nicu Covaci

Florin a fost remarcat şi de legendarul fondator al trupei Phoenix. Nicu Covaci i-a propus anul trecut să cânte la tulnic în deschiderea concertelor pe care le-a susţinut în ţară în cadrul turneului „Vremuri”. „Am avut 30 de concerte în oraşele din ţară. La fiecare deschiderea a fost făcută de mine la tulnic. Aşa am reuşit să mai popularizez acest instrument care a fost foarte util pentru înaintaşii noştri”, ne-a spus Florin.



 

Publicat in categoriile: EVZ Special
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: