A crezut că dă lovitura, dar a fost prinsă imediat. Ce a pățit o femeie care a găsit 10.000 de lei

A crezut că dă lovitura, dar a fost prinsă imediat. Ce a pățit o femeie care a găsit 10.000 de lei

Programele de recunoaștere facială folosite de Poliția Română se dovedesc utile în foarte multe dosare penale.

Zilele trecute, o femeie din Argeș a găsit pe stradă o sumă importantă de bani, pe care a luat-o și a plecat mai departe, fără să se gândească că trebuie să o restituie păgubitului sau să anunțe Poliția. Persoana în cauză nu a mers nici la Polița Argeș, în termen de zece zile de la găsirea banilor, așa cum prevede Codul Penal, iar acum este cercetată penal pentru comiterea infracțiunii de „însușirea a bunului găsit”.

Femeia în cauză are 55 de ani și locuiește în localitatea Costești, județul Argeș. Acum o săptămână a mers la un centru comercial pentru a-și face unele cumpărături, iar când a ajuns în parcarea complexului comercial a descoperit suma de 10.000 de lei, legați cu elastic.

Cea care a pierdut banii este o femeie de afaceri din zonă, care a sunat la 112 și a cerut ajutorul oamenilor legii. Le-a explicat că în timp ce cobora din mașină, banii care erau legați cu un elastic, și cel mai probabil au căzut pe jos, lângă mașină.

Cum a fost prinsă femeia care a găsit banii

Cu aceste informații la dosar, polițiștii au luat toate camerele de luat vederi din zona parcării centrului comercial dar și din interior. Aceste imagini au fost confruntate cu ora la care păgubita a declarat că a pierdut banii, și așa se face, că pe imagini se vede o femeie care la un moment dat s-a aplecat lângă mașina păgubitei și a luat ceva de pe joc, adică teancul cu bani.

Aceste imagini au fost introduse în softul special al Poliției Române, de recunoaștere facială, astfel că rezultatul a dus direct la identificarea femeii care a găsit banii. Așa se face că la doar trei zile de la raportarea dispariției banilor, polițiștii au bătut la ușa celei care și-a însușit bunul găsit și i-au cerut să predea suma de bani de 10.000 de lei.

Potrivit oamenilor legii, femeia care a găsit mica comoară nu s-a atins de ei, sperând că îi va putea cheltui la o dată ulterioară și că nu va putea fi prinsă. În cele din urmă a înapoiat suma de 10.000 de lei și a cerut să nu fie anchetată penal.

Codul Penal, prevede la articolul 243 că ”fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.

Ne puteți urmări și pe Google News