A apărut cafeaua artificială. Cercetătorii au preparat prima ceașcă în laborator
- Ionel Sclavone
- 31 octombrie 2021, 22:22
O veste bună pentru iubitorii de cafea, o băutură care se va găsi din ce în ce mai greu, la prețuri din ce în ce mai mari, ca urmare a reducerii culturilor.
O echipă de oameni de ştiinţă din Finlanda a reuşit să dezvolte o nouă tehnică ce permite producţia cafelei, în condiții de laborator. Astfel, în viitor ne vom putea bucura în continuare de una dintre cele mai îndrăgite și mai consumate băuturi, la nivel mondial.
Cercetătorii speră ca această cafea de laborator, să fie o alternativă mai durabilă comparativ cu plantațiile tropicale.
„Este cu adevărat cafea, pentru că în produs nu există altceva decât materie de cafea”, a declarat doctor Heiko Rischer, pentru AFP.
Practic, noul produs se obține dintr-un grup de celule recoltate dintr-o plantă de cafea, în condiții de temperatură, lumină şi oxigen strict controlate într-un bioreactor. Odată ce este prăjită, pudra de cafea poate fi preparată la fel ca și cea obținută pe cale naturală, din boabe.
Culturile de cafea afectate de încălzirea globală
Brazilia, cel mai mare producător de cafea din lume și-a redus producția din acest an ca urmare a temperaturilor foarte scăzute care au afectat plantațiile. Prețul cafelei a crescut la maximele din ultimii șase ani. Pentru echipa condusă de Rischer, de la institutul finlandez de cercetări tehnice VTT, această tehnică permite evitarea problemelor de natură ecologică asociate cafelei. În prezent, producția globală de boabe se ridică la aproximativ 10 milioane de tone pe an.
„Cafeaua este, desigur, un produs problematic”, a precizat specialistul.
Producția este afectată, în special, din cauza încălzirii globale. Plantaţiile existente au devenit mai puțin productive şi, astfel, îi determină pe fermieri să defrişeze mai multe suprafeţe de pădure tropicală în vederea dezvoltării unor noi culture.
„Mai este şi problema transportului, a utilizării combustibililor fosili (...), aşa că este perfect logic să căutăm alternative”, a continuat cercetătorul Heiko Rischer.
Cercetătorii au folosit principiile agriculturii celulare
Cafeaua artificială dezvoltată de cercetătorii finlandezi utilizează aceleaşi principii ale agriculturii celulare. Acestea sunt din ce în ce mai folosite pentru a produce carne cultivată în laborator, care nu implică sacrificarea animalelor.
Carnea artificială, produsă în laborator a fost autorizată pentru vânzare de către autorităţile din Singapore, în anul 2020. A fost o premieră la nivel mondial, iar exemplul ar putea fi urmat și de alții.
Echipa finlandeză efectuează în prezent o analiză mai aprofundată a durabilităţii produsului obţinut, în cazul în care acesta va ajunge să fie produs pe scară largă.