Sultanul Suleiman Magnificul a dat ordin ca atacul să înceapă pe 18 mai 1565.

Voltaire a spus cândva „Nimic nu este mai cunoscut decât asediul Maltei”. Într-adevăr, rezultatul atacului otoman asupra Maltei din 1565 reprezintă una dintre marile cotituri ale istoriei europeane.

Atacul a fost condus de mai mulți comandanți militari otomani, printre care amiralul otoman Dragut (Turgut Reis), beilerbeiul flotei Otomane din Mediterană, secondat de amiralul Piali Pașa și serdarul Vizir Kızılahmedli Mustafa Pașa.

Spionii cavalerilor

Ioaniții erau conduși de Marele Maestru Jean Parisot de la Valette, care fusese anunțat de către spionii săi din Constantinopol, asupra intențiilor otomane și reușise în prealabil să finalizeze fortificarea insulei.

De asemenea, Marele Maestru ordonase ca toate culturile de pe insulă să fie culese, chiar dacă nu erau coapte, și toate fântânile să fie otrăvite. Armata otomană ajunge în dreptul insulei în 18 mai, dar debarcarea are loc doar a doua zi.

Cerurile dintre conducătorii otomani, care nu se înțeleg asupra planului de luptă, fac ca atacul să fie foarte dezlânat.

Puternica flotă otomană nu este implicată în asediu, fiind ancorată la 10 km de principalul port unde se desfășura confruntarea.

Planul de luptă otoman, a vizat mai întâi, cucerirea Castelului Sfântul Elmo, asupra căruia turcii au pornit, începând cu 27 mai, un puternic bombardament.

Deși ajuns în ruină în mai puțin de o săptămână, apărătorii castelului se mențin pe poziții, dar totuși, în 3 iunie, trupele de ieniceri reușesc să cucerească șanțurile exterioare ale castelului.

În 8 iunie, apărătorii castelului, trimit o solie Marelui Maestru, solicitându-i permisiunea să preda fortificațiile atacatorilor, dar solicitarea lor este refuzată, de către Marele Maestru, care le solicită să apere, de acum ruinele castelului, cu orice preț, până la venirea întăririlor din Sicilia.

Moartea beilerbeiului Dragut

Apărătorii castelului resping atacurile repetate ale infanteriei otomane, inclusiv marele atac din 16 iunie.

În 23 iunie, are loc atacul final asupra castelului, dar în timpul atacului beilerbeiul Dragut este ucis, în fața ruinelor. Fortul cade în mâinile trupelor otomane, care îi ucid în timpul atacului pe toți cei 1.500 de apărătorii, cruțând doar opt cavaleri.

Vizirul Mustafa ordonă ca și corpurile apărătorilor castelului să fie decapitate, crucificate și lăsate să plutească spre Castelul Saint Angelo, pentru a-i demoraliza pe ioaniți.

Ca răspuns Marele Maestru ordonă ca toți prizonierii turci să fie decapitați, iar capetele să fie folosite ca și ghiulele, cu care să fie bombardată tabăra otomană.

Ezitările creștinătății

Deși toată creștinătatea era îngrijorată de soarta asediului, viceregele Siciliei, Don García Álvarez de Toledo y Osorio, al IV-lea Marchiz de Villafranca de Bierzo, a ezitat timp îndelungat să trimită întăriri asediaților.

Doar o mică trupă de 600 de oameni reușește să debarce pe insula ajungând la începutul lunii iulie în fortul Birgu, potrivit infoazi.ro.

În 15 iulie, Mustafa ordonă un mare atac atât pe uscat cât și pe mare (peste 100 de vase ușoare pe care erau îmbarcați 1.000 de ieniceri), încercând cucerirea peninsulei Senglea.

Atacul eșuează, fiind scufundate toate vasele otomane cu excepția unia, în luptă murind aproximativ 800 de ieniceri, atât datorită vitejiei apărătorilor, dar și datorită faptului că Marele Maestru cunoștea planul de atac de la un dezertor din tabăra otomană.

Ezitarea otomanilor

Un nou atac otoman, este lansat de către Mustafa, în 7 august, atât asupra Castelului Sant Angelo cât și asupra fortului Birgu, atac însă care este întrerupt în mod ciudat de către conducătorii otomani, chiar în momentul în care ienicerii treceau zidurile în ruină ale forturilor.

Comandantul Mustafa ordonă trupelor otomane, să se pregătească de iernare, pornind un marș spre Mdina, în ideea de a cuceri orașul. Totuși atacul nu are loc.

În 7 septembrie Don Garcia, debarcă într-un final cu o armată de 6.000 de ostași în partea de nord a insulei, dar în 8 septembrie, comandatul Mustafa ordonă retragerea.

O parte a cavaleriei care a debarcat, atacă fără ordin trupele otomane, acestea fiind masacrate aproape în totalitate.

Rămășițele armatei otomane părăsesc insula în 13 septembrie 1565.

În urma asediului atacatorii otomani consideră că au pierdut (conform surselor otomane) un număr de aproximativ 10.000 de oșteni, iar ioaniții au pierdut o treime din cavaleri. Populația insulei a pierdut tot o treime din locuitori.

Citește toată POVESTEA pe Evenimetul Istoric