128 de miliarde de lei pentru Sănătate. Cei mai mulți bani se duc în salarii și furnizori privați

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Sistemul de sănătate din România a ajuns în 2025 la un nivel record de finanțare, cu cheltuieli curente totale de 127,98 miliarde de lei, echivalentul a 6,68% din PIB. Cea mai mare parte a banilor se duc însă pe salarii și la furnizori privați. Concluzia apare în studiul „Transparența banilor din sistemul medical românesc”, ediția a II-a, realizat de Academia de Studii Economice din București pentru anul de referință 2025 și finanțat exclusiv din fonduri private de Rețeaua de Sănătate Regina Maria.

Sistemul public de sănătate, lipsit de transparență

În pofida sumelor uriașe alocate anual, statul nu dispune însă de un sistem informatic unitar care să permită urmărirea transparentă a banilor și evaluarea eficientă a modului în care sunt cheltuiți.

Cercetarea descrie un sistem administrativ fragmentat, în care instituțiile publice folosesc baze de date, nomenclatoare și programe informatice diferite, care nu comunică între ele. Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Institutul Național de Sănătate Publică și Institutul Național de Statistică colectează și raportează date după reguli diferite.

Pentru a putea calcula gradul real de ocupare a paturilor la nivelul secțiilor de spital, cercetătorii ASE au fost nevoiți să coreleze manual informațiile provenite din sisteme diferite.

„A fost un mare chin pentru că instituții care, teoretic, trebuie să lucreze unele cu altele, folosesc nomenclatoare diferite”, a explicat dr. Dragoș Garofil, medic și expert în politici de sănătate din echipa de cercetare.

Potrivit acestuia, din aproximativ 6.000 de secții analizate, circa 3.000 nu s-au potrivit inițial din cauza codificărilor diferite. Cercetătorii au făcut corecții succesive, iar aproximativ 1.000 de secții au trebuit verificate și potrivite manual, individual.

127,98 miliarde de lei pentru Sănătate

Studiul arată că finanțarea sistemului sanitar a crescut cu 29% față de 2023, când cheltuielile curente totale au fost de 99,2 miliarde de lei.

Cheltuiala anuală a ajuns la 1.319 euro pe locuitor, depășind pentru prima dată pragul de 1.300 de euro. Chiar și așa, România rămâne mult sub media Uniunii Europene, de 3.832 de euro PPC pe locuitor.

Sănătatea reprezintă 6,68% din PIB, în comparație cu o medie europeană de 10%.

Din totalul de 127,98 miliarde de lei, sectorul public asigură 92,12 miliarde, adică 71,98%, în timp ce sectorul privat contribuie cu 35,86 miliarde de lei, respectiv 28,02%.

O schimbare importantă este reprezentată de contribuțiile de asigurări sociale de sănătate. Pentru prima dată, CASS a ajuns să reprezinte mai mult de jumătate din finanțarea totală a sistemului: 65,46 miliarde de lei, adică 51,15%, față de 42,5% în 2023.

Potrivit studiului, evoluția este explicată prin extinderea bazei de contributori și creșterea salariilor. În același timp, dependența Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate de subvențiile de la bugetul de stat s-a redus.

Cardul european de sănătate. Sursa foto: CNAS

Mai mult de jumătate din cheltuieli ajung la furnizori privați

Deși aproape 72% din banii sistemului provin din surse publice, distribuția sumelor către furnizori arată diferit.

În 2025, 57,52% din cheltuiala curentă totală a ajuns la furnizori privați – farmacii, clinici, laboratoare și spitale private –, în timp ce furnizorii publici au primit 42,48%.

În cazul banilor decontați direct de CNAS prin FNUASS, furnizorii privați au încasat 48,5%, echivalentul a 37,77 miliarde de lei.

Cele mai mari sume sunt consumate de spitale și medicamente. Serviciile spitalicești au primit 45,77 miliarde de lei, adică 36% din total, în timp ce produsele farmaceutice și dispozitivele medicale au însumat 44,18 miliarde de lei, respectiv 34%.

Ambulatoriul a primit 32,16 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 25% din total.

Salariile, una dintre cele mai mari componente ale finanțării spitalelor publice

Analiza cheltuielilor spitalicești scoate în evidență o diferență importantă între spitalele publice și cele private.

În 2025, 16,94 miliarde de lei au reprezentat „influențele salariale”, adică transferurile destinate acoperirii creșterilor salariale raportate la nivelul din 2016.

Valoarea acestor transferuri este mai mare decât totalul serviciilor medicale spitalicești decontate de CNAS către spitalele publice, care s-au ridicat la 14,86 miliarde de lei.

Potrivit studiului, în numeroase spitale publice, peste jumătate din banii primiți de la CNAS sunt legați de cheltuielile salariale, indiferent de volumul serviciilor medicale furnizate sau de numărul pacienților tratați.

În total, spitalele publice au ajuns la un buget de 31,81 miliarde de lei, reprezentând servicii și subvenții salariale. În cazul spitalelor private, CNAS a decontat 2,06 miliarde de lei pentru spitalizarea continuă, plata fiind făcută în funcție de serviciile efectiv realizate.

Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinta CNAS, declara anterior că aproximativ jumătate din cheltuielile destinate spitalelor publice sunt reprezentate de aceste influențe salariale.

Sectorul public de sănătate deține peste 95% din paturile pentru spitalizarea continuă

Studiul ASE arată și diferențele majore dintre infrastructura publică și cea privată.

În relație contractuală cu casele de asigurări se află 373 de spitale publice și 407 spitale private. Diferența este însă considerabilă atunci când este analizată capacitatea de spitalizare continuă.

Sectorul public deține peste 95% dintre paturile contractate, respectiv 110.635 de paturi, față de doar 5.090 în sectorul privat.

În schimb, spitalele private s-au orientat puternic către spitalizarea de zi. În acest segment, acestea dețin 39,8% din cazuri, ceea ce înseamnă aproximativ 2,3 milioane de cazuri în 2025.

Tocmai analiza gradului de ocupare a scos la iveală problemele de interoperabilitate dintre bazele de date ale instituțiilor.

Spital. Sursa foto: AI

Instituțiile folosesc coduri diferite pentru aceleași realități

Dr. Adrian Pană, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor din cadrul INSP, a explicat că problema nu este doar una tehnică, ci ține și de modul în care sunt aplicate regulile existente.

„Fiecare spital își ține un centru de cost în funcție de cum dorește el. Fiecare spital își ține un stat de plată sau un stat de funcții într-un model personalizat, chiar dacă există un tipar”, a spus acesta.

Pană a dat ca exemplu proiectele de digitalizare finanțate prin PNRR. În locul unei standardizări a modului în care instituțiile comunică și folosesc aceleași nomenclatoare, s-ar fi investit în principal în noi softuri și echipamente.

„În loc să ne interoperabilizăm, adică să folosim același limbaj, am preferat să achiziționăm softuri și hardware nou. Asta e o problemă majoră”, a afirmat reprezentantul INSP.

Potrivit acestuia, chiar și situația în care mai multe spitale din același oraș folosesc același sistem informatic nu rezolvă problema dacă pacientul este nevoit să circule între instituții cu documente, CD-uri și alte suporturi fizice.

Adrian Pană a subliniat că există și acte normative care reglementează codificarea, inclusiv ordine de ministru, însă unele dintre aceste prevederi nu sunt puse în aplicare, iar sistemul nu dispune de o componentă eficientă de monitorizare și control.

Cercetătorii cer o coordonare la nivel guvernamental

Dragoș Garofil consideră că pentru armonizarea bazelor de date este nevoie de o autoritate suficient de puternică pentru a aduce toate instituțiile relevante la aceeași masă.

„Ne trebuie o cupolă care să permită aceste armonizări. Sunt oameni foarte dedicați, dar care muncesc de prea multe ori în gol”, a spus acesta.

Ideea a fost susținută și de prof. dr. Cristian Vlădescu, fost președinte al CNAS, care a apreciat că un astfel de proces necesită intervenția unei persoane sau instituții cu suficientă autoritate pentru a coordona instituțiile și interesele implicate.

Problema identificată de cercetători este, astfel, mai amplă decât lipsa unui program informatic comun. Datele există, însă sunt produse și gestionate în sisteme care utilizează coduri diferite și care nu pot fi corelate automat.

Studiul a fost finanțat integral din fonduri private

Nicolae Istudor, rectorul ASE București, a declarat că cercetarea urmărește să ofere o imagine mai clară asupra modului în care sunt finanțate serviciile medicale.

„Prin expertiza academică pe care o punem la dispoziție, ne propunem să contribuim la o înțelegere mai aprofundată a mecanismelor de finanțare a serviciilor de sănătate din România”, a afirmat rectorul.

La rândul său, Fady Chreih, CEO al Rețelei de Sănătate Regina Maria, finanțatorul studiului, a afirmat că obținerea datelor necesare cercetării a fost dificilă.

„Am găsit foarte greu parteneri, adică tot noi am finanțat acest studiu și colegii de la Academia de Studii Economice au avut mai multe furci caudine prin care să treacă pentru a obține acest document”, a declarat Chreih.

El a susținut că este nevoie ca deciziile privind sistemul sanitar să fie fundamentate pe date verificabile și accesibile, astfel încât politicienii, specialiștii din sănătate și mediul academic să poată avea un dialog bazat pe cifre.

Finanțarea pe paturi, pusă sub semnul întrebării

Studiul readuce în discuție și modul în care sunt finanțate spitalele publice. Formula utilizată de ani de zile este considerată depășită de autorii analizei, deoarece poate dezavantaja unitățile performante și poate menține structuri care nu răspund întotdeauna volumului real de servicii medicale furnizate.

În acest context, ministrul Sănătății, Cseke Attila, a propus eliminarea finanțării bazate pe numărul de paturi și orientarea mai accentuată a banilor către serviciile medicale efectiv realizate.

„Nu paturile fac medicină, ci serviciile medicale”, a spus Cseke Attila.

Datele prezentate de studiul ASE arată astfel un paradox al sistemului sanitar românesc: finanțarea a ajuns la un nivel record, contribuțiile asiguraților reprezintă pentru prima dată mai mult de jumătate din banii sistemului, iar cheltuiala pe locuitor este în creștere, însă statul întâmpină în continuare dificultăți în a urmări coerent traseul banilor și în a corela datele despre infrastructură, personal, servicii și pacienți.

Problema identificată de cercetători nu este, așadar, lipsa datelor, ci faptul că acestea sunt produse în sisteme administrative care folosesc limbaje diferite și care nu reușesc să comunice eficient între ele.