Întotdeauna mâine, la marginea prăpastiei şi la sfârşit de an, aşa cum ştim cu toţii, se fac bilanţurile. La fel ca filmele acelea de câteva secunde derulate sub fruntea celui care a primit iminenţa morţii sale.
Noi, înainte de a închina întru mulţi ani tradiţionalul pahar de cucută, prezentăm rezumatul. Însoţit de o concluzie. Timidă. Rece. Scârbită. Anxioasă.
Deci, această lăutărească încrengătură politico-securistă – specifică „grandilopitecilor” – de orgolii, visuri de mărire, slăbiciuni, trădări, incesturi, mârlănii, linguşeli, violuri şi caraghioslâcuri triste, care, de 27 de ani, ţine România înlănţuită întro acută mediocritate şi lipsă de onorabilitate pe mapamond (scurtele perioade de excepţie parcă nici nu le mai ţinem minte!), descoperim că nu se isprăveşte. E departe de a ajunge la capăt. Nu prindem „kanieţfilma”!
Coloidul mucilaginos de nuanţe infinite ale neghiobiei îngălate pe toată întinderea aşteptării noastre, amestecată în proporţii ştiute doar de karma noastră blestemată cu ticăloşia ieftină (eheeei, unde sunteţi voi, eroii mei antici sau voi măcar, shakespearienii?...) şi cu mitocănia aproape zâmbăreaţă în tirania ei urduroasă, ne dăm seama că-l avem în sânge. El e, de fapt, un exces de hemoglobină tăvălită în praf de Teleorman, de care însă nu suntem în stare să scăpăm deloc. Nu vom putea elimina în veci otrava lui, chiar şi în eventualitatea de a recurge, in extremis, la un experiment în premieră, de „dializă etnică”.
România este o ţară condusă de zombi, de „revenanţi”. Uitaţivă şi-i veţi întâlni peste tot. Oriunde întorci capul, trebuie să apară după colţ un zombi ascuns în spatele geamurilor fumurii ale unui Mercedes blindat cu dispreţ, cinism şi aroganţă. Sau, dacă deschizi televizorul, hoardele de zombi – mânaţi de la spate de către comisarii ce stabilesc dinainte nivelul de vomă – dau năvală care mai de care, spre a se uşura pe capul nostru, făcându-ne idioţi, cârcotaşi, leneşi, nesimţiţi.
Sunt peste tot. Pe toată întinderea despădurită a patriei. Îi veţi întâlni oriunde, cu treabă. Că-l cheamă Tăriceanu, Grindeanu sau Măgureanu, Dragnea, Ghiţă sau Nicolicea, că-i corcit, că-i genuin, că-i de-aici, că-i venetic, că-i turc, tătar sau avatar – ei nu se mişcă deloc aiurea. Ei nu fac nimic la întâmplare. Ei acţionează tot timpul dirijaţi, cu ordinul bătut în cuie de scoarţă. Sunt programaţi la computerul de SERVICIU!... În plus, ca bonus, toţi aceşti nemuritori ce viermuiesc în intestinele ţării se consideră din cale- afară de deştepţi.
Aşa că, în universul revolut al României ameţite, ce se-nvârte de-a proasta în jurul ţăruşului istoric şi, unde, din cauza inflaţiei de genii, până şi a fi stupid pare o virtute, se impune o singură şi luminoasă concluzie: precum în Cerc, aşa şi pe pământ!
La mulţi ani!
Recomandările noastre
