Un prieten îmi povestea că a decis să reia de luni activitatea în firma sa. Nu cheamă la birou decât persoanele indispensabile activității. Dar nu aici este frumusețea situației! Ci reacția angajaților săi m-a făcut să scriu acest articol.

„Dane, parcă i-am anunțat că le-am mărit salariile. Nu că le-aș fi scăzut, nu le-am luat un leu. Dar erau extrem de bucuroși că vin la muncă. Mi-au trimis pupici. Mi-au scris, te iubesc, șefu. Emoticoane peste emoticoane. Am rămas și eu surprins de reacția lor. Cred că s-au săturat de stat în casă”, îmi povestea prietenul meu, D.

Oamenilor le-a ajuns izolarea. Nu mai suportă, au terminat de văzut toate serialele posibile, s-au certat și s-au împăcat de atâtea ori încât nici nu mai știu șirul, au terminat toate economiile pe cumpărături mai mult sau mai puțin inutile, vor să revină la o viață normală. Pentru că facturile continuă să vină.

30 de lei la internet, 50 de lei telefonul mobil, 100 de lei întreținerea, 250 de lei energia electrică, 4-500 de lei pentru cumpărături, de nici nu știi cum se fac peste 2.000 de lei pe lună. În total, coșul minim lunar de consum pentru o familie de doi adulți și doi copii din mediul urban, stabilit de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, este de 2.600 lei, iar pentru mediul rural, de 2.100 de lei.

Dar pe lângă cheltuielile care au nevoie de cel puțin un salariu lunar pentru a fi acoperite, apare și nevoia de libertate. O stare pe care în ultimii 50 de ani Europa a cultivat-o din plin, iar românii se bucură de ea parțial din 1989 și total din 2005. Nu suntem chinezi, nici măcar suedezi, suntem gintă latină și ne place să ne mișcăm în toate părțile, liberi.

Dar să ajungem să sărbătorim Ziua Muncii prin dor de muncă, asta nu credeam că o să ajung să trăiesc! Dacă acum s-ar lansa un Șantier Național tip Bumbești-Livezeni am avea mai mulți voluntari decât în anii ’50.

Așa că nu-mi rămâne decât să vă spun: Onoare Muncii!