Dan Andronic: Ilie Bolojan a încercat să-și ia revanșa după scandalul Digi/contract SAFE

Dan Andronic: Ilie Bolojan a încercat să-și ia revanșa după scandalul Digi/contract SAFESursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Ilie Bolojan a încercat să-și ia revanșa după scandalul Digi/contract SAFE”, afirmă jurnalistul Dan Andronic, care a comentat într-o postare pe rețelele sociale subiectul intens dezbătut în ultimele zile privind incidentul din Portul Constanța și scenariile legate de „flotă fantomă” a Rusiei.

Incidentul din Portul Constanța, urmat de un val de informații false

Potrivit jurnalistului, premierul demis ar fi încercat să profite de acest context și să își folosească „echipa” pentru a amplifica în spațiul public subiectul.

„Ilie Bolojan a încercat să-și ia revanșa după scandalul Digi/contract SAFE. A pus-o pe Ioana Ene Dogioiu să facă apel la foștii și viitorii subordonați tip Burlă Virgil și să atace pe ideea că un vas din flota fantoma Rusiei merge prin portul Constanța și nimeni nu știe. Deci toată lumea să-și dea demisia. Ce să vezi? Uuups! Nu era vas fantomă…

Interesantă este abordarea, nu intenția pentru că difuzarea de știri false este o banalitate pentru cei care pe vremuri obișnuiau să considere orice rechizitoriu DNA ca fiind o dovadă de netăgăduit. Și să le pocnească neuronii din călcâie atunci când îi suna Coldea. Propagarea unor știri false, doar de dragul răzbunării, ne arată și în guvernul României scandalul de tip bostanică este o normă de comunicare

Părerea mea: Chemați-o pe Dogioiu și dați-i jos alea de pe umeri, că nici nu mai știe de ce le ține. P.S. Ca de obicei, fotografia nu are legătură cu postarea. Ca și vasul-fantomă cu fantomele lui Bolo”, spune jurnalistul Dan Andronic.

Portul Constanța

Portul Constanța. Sursă foto: Facebook

Cum a prezentat situația

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că România se confruntă în continuare cu riscuri de securitate generate de războiul din Ucraina, subliniind că apropierea conflictului de granițele țării face dificilă anticiparea unor incidente viitoare.

Aflat sâmbătă în județul Hunedoara, Bolojan a arătat că efectele invaziei ruse din Ucraina continuă să fie resimțite în regiunea Mării Negre și în estul României.

„Faptul că avem un război în Ucraina ca urmare a invaziei Rusiei generează riscuri în zona bazinului Mării negre şi în estul României, asta este o realitate şi ştiţi că am avut resturi de drone sau drone care au intrat pe teritoriul nostru naţional”, a declarat Ilie Bolojan.

El a atras atenția că astfel de situații nu pot fi excluse nici în viitor.

„Am avut situaţia din Constanţa, cu dronele marine şi această situaţie ar putea să se repete în perioada următoare. În astfel de contexte este imposibil să prevezi ceea ce se va întâmpla, dar e clar că avem un grad de risc cât timp avem acest război aproape de graniţele noastre”, a afirmat premierul interimar.

În același context, Bolojan a afirmat că autoritățile au identificat sursele de finanțare necesare pentru consolidarea capacităților de apărare la frontiera estică, în urma solicitărilor venite din partea instituțiilor responsabile de securitate și apărare.

Acesta a atras atenția că implementarea unor astfel de măsuri necesită timp, întrucât livrarea echipamentelor poate dura de la câteva luni până la câțiva ani.

Parchetul General a preluat ancheta în cazul dronei maritime care a explodat în Portul Constanța

Parchetul General a preluat investigația privind incidentul produs vineri în Portul Constanța.Procurorii desfășoară cercetări pentru infracțiuni care vizează regimul armelor, munițiilor și materiilor explozive.

Președintele Nicușor Dan a afirmat sâmbătă, după consultările avute cu autoritățile implicate în gestionarea incidentului din Portul Constanța, că datele analizate până în prezent nu indică existența unei erori umane. Șeful statului a discutat cu responsabilii din instituțiile competente și a atras atenția că intervenția s-a desfășurat în conformitate cu procedurile prevăzute pentru astfel de situații.

Totodată, Nicușor Dan a transmis că autoritățile ar proceda în același mod dacă un incident similar s-ar produce din nou.

„Dacă azi vom găsi o dronă în portul Constanţa, vom acţiona exact cum s-a acţionat ieri”, a afirmat președintele.

Scandal iscat în jurul contractul SAFE de 196 de milioane de euro

Contractul în valoare de 196 de milioane de euro semnat între Ministerul Afacerilor Interne și Digi România S.A., finanțat prin programul european SAFE, a generat dezbateri publice după apariția unor întrebări privind procedura de atribuire și rolul instituțiilor implicate în proces.

Proiectul vizează dezvoltarea unei platforme integrate de securitate cibernetică bazate pe inteligență artificială, destinată consolidării capacităților de protecție în domeniul digital.

Jurnalistul Dan Andronic a susținut că atribuirea fondurilor ridică semne de întrebare cu privire la transparența procedurii și la criteriile care au stat la baza selectării companiei beneficiare.

Într-un comunicat transmis vineri, Serviciul Român de Informații a prezentat clarificări privind modul în care a fost derulată procedura de achiziție.

Instituția a arătat că programul SAFE se desfășoară sub coordonarea Cancelariei prim-ministrului, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 62/2025, însă responsabilitatea atribuirii contractelor pentru proiectele aflate în competența sa revine SRI.

„SRI, în conformitate cu prevederile aceluiași act normativ, este una dintre instituțiile în atribuțiile cărora se află realizarea achizițiilor publice corespunzătoare proiectelor incluse în Planul de investiții în industria de apărare a României”, se arată în comunicatul instituției.

Ilie Bolojan: Guvernul nu a participat la negocieri

Premierul interimar Ilie Bolojan a respins ideea unei implicări directe a Guvernului în negocierile purtate pentru atribuirea contractului și a explicat că rolul grupului de lucru constituit la nivel guvernamental a fost limitat la verificarea respectării condițiilor de finanțare.

Potrivit acestuia, instituțiile beneficiare au desfășurat în mod independent procedurile de negociere și au prezentat ulterior rezultatele pentru validarea finală a încadrării în obiectivele și bugetele aprobate.

„După ce, deci, fiecare a negociat contractul, la final, au venit cu suma respectivă, cu contractorul și, în grupul de lucru la nivel de Guvern, care integrează toate aceste proceduri, s-a dat o aprobare finală, care a însemnat că se verifică dacă destinația sumei alocate a fost respectată și suma în cuantum, dar acest grup de lucru nu a avut nicio ingerință în aceste negocieri, care au fost purtate direct, și nici Guvernul nu a avut niciun fel de discuție pe tema asta, nici eu personal, și pur și simplu am aflat doar din presă vizavi de cine a semnat acest contract”, a declarat premierul interimar.