Ziua Femeii, origini americane, marcă înregistrată a sovieticilor

Ziua Femeii, origini americane, marcă înregistrată a sovieticilor

Rememorez sceneta cu nemuritorul Toma Caragiu, care ne-a părăsit în seara zilei de 4 martie 1977, când spunea „așa e în tenis” ca să „câștigi pe serviciul adversarului”. Se va ajunge ca 8 Martie să fie Ziua Femeii, impusă de comuniști, dar originea e în SUA.

Clasa muncitoare din SUA a militat pentru o Zi a Femeii!

Statele Unite ale Americii ofereau un câmp mult mai deschis protestelor. Mulți anarhiști, socialiști ajunseseră peste Ocean, în mijlocul muncitorilor imigranți din Italia sau Austro-Ungaria. Femeile duceau greul, muncind în țesătorii, fabrici de încălțăminte. Singurul care gândise dezvoltarea integrată a unei fabrici, cu locuințe a fost Henry Ford.  În 1903, Ford care detesta sindicatele muncitorești, considera că patronatul poate scăpa de sindicate.  El a optat de la început dezvoltarea integrată și perfecționând „producția pe bandă”.A prevăzut spații de creștere, educare a copiilor, spații sanitare.

8 Martie

8 Martie. Sursa foto: Pixabay

Totuși, în 1908, s-a produs în SUA o importantă și de amploare grevă a femeilor. Cum „unions”, sindicatele luaseră avânt, în anul 1909, femeile din America au celebrat ridicarea la luptă din anul precedent.

Socialiștii ruși profită de protestele americane! Revoluția din februarie 1917, generată de protestele dedicate „Zilei Femeii”!

Socialiștii ruși se despărțiseră deja în bolșevici radicali și menșevici, eseri moderați. Tehnicile de luptă se diversificaseră. Lenin, Troțki, Buharin, Kamenev ori Zinoviev ca lideri bolșevici căutau să fructifice rezultatele luptelor din societățile capitaliste. Ei le criticau în numele lui Marx și Engels. Așa se face că în 1910, a fost organizată întâlnirea Internaționalei Socialiste în orașul danez Copenhaga. În Rusia Țaristă, ar fi fost imposibil. Tema discuției a fost între altele și instituirea Zilei Femeii. Urma să se ajungă la 8 Martie. Evident, nu se decisese o zi anume. Dar va veni și ocazia ca să se ajungă la stabilirea unei anumite zile. Într-un anumit context, se va ajunge la ziua cunoscută astăzi.

În anul 1913, cu un an înainte de Primul Război Mondial, activiștii ruși au votat ca Ziua Femeii să se celebreze anual îm ultima duminică a lunii februarie.Cum în secolul XX, diferența între calendarul iulian, în vigoare în Rusia și cel gregorian din restul Europei era de 13 zile, în Occident, 23 februarie 1917 era 8 Martie 1917.

ONU alege ziua de 8 Martie

ONU a decis  ziua de 8 Martie 1975 să fie Ziua Internațională a Femeii. Anul a fost și anul Actului Final de la Helsinki, act fondator al OSCE. Prin el, sovieticii câștigau dreptul de menținere a frontierelor internaționale stabilite în 1945-1947 . Adunarea Generală a ONU a mai stabilit ca decerniul 1976-1985 să fie proclamat deceniul luptei pentru afirmarea și recunoașterea drepturilor femeii. Anul 1977 a marcat obligativitatea ca ziua  să fie anual celebrată ca Ziua Internațională a Femeii.

Ne puteți urmări și pe Google News