Grecia. Sursa: Dreamstime.com
Din cuprinsul articolului
Războiul Grec de Independență a durat oficial din 25 martie 1821 până la Conferința de la Londra din 7 mai 1832. Aceasta a fost precedată de semnarea unui protocol la Londra în 1830.
Lupta pentru independență a grecilor trebuia să izbucnească în Principatele Române, concomitent cu Revoluția lui Tudor Vladimirescu
Înainte de 25 Martie 1821, în anul 1814, la Odessa, negustorii greci au fondat „Philiki Hetairia” (Societatea Prietenilor) cu scopul de a contribui la independența Greciei, aflate de secole sub control otoman. Mentorul său din umbră a fost Antonis Ioannis Kapodistrias, Ministrul de Externe al Rusiei, un grec născut dintr-o familie cu origini italiene din insula Corfu (Kerkyra).
Înainte de 25 Martie, în aprilie 1820, Efor General a fost ales Alexandru Ipsilanti. Veteran invalid al Bătăliei de la Leipzig a fost fiu și nepot de domnitor fanariot. Bunicul Alexandru dăduse Pravilniceasca Condică, o lege mai bună decât Legiuirea Caragea. Aceasta era opinia lui Tudor Vladmirescu, liderul revoluției române care a specificat păstrarea ei în programul lui revoluționar. Tatăl Constantin reușise în perioada războiului rus0-turc din 1806-1812 să fie domn și la Iași și la București cu ajutor rusesc, pentru o scurtă perioadă. Demetrios Ipsilanti, fratele lui Alexandru, fiul lui Constantin și nepotul lui Alexandru Ipsilanti a participat la acțiunile militare din Grecia continentală.
Alexandru Ipsilanti gafează nepermis
Alexandru Ipsilanti mizând pe ajutor rusesc, s-a aliat cu Tudor Vladimirescu pentru a crea diversiunea la nord de Dunăre. Turcii erau prea nulți în Grecia continentală și doar o forță militară precum a Rusiei putea să facă diferența pe câmpul de luptă. Alexandru Ipsilanti însă voia să controleze el Principatele și a dezvăluit în februarie 1821 ajutorul rus. Rusia a reacționat dezavuând mișcările. Se știe că faza românească a Războiului Grec de Independență s-a terminat tragic în primăvara-vara lui 1821. Vladimirescu a sfârșit asasinat de greci iar Ipsilanti după bătălia de la Drăgășani a fugit în Ardeal. Ultima rezistență greacă a fost în Moldova la Secu.
Debutul Războiului Grec de Independență - 25 martie 1821
La 25 Martie 1821, la Patras, Arhiepiscopul Germanos a sfințit steagurile de luptă. Deviza Războiului de Independență (Elliniko Epanastasi) a fost „Tas epi tan” (Pe scut sau sub scut!) Grecii au luptat eroic conduși de liderii lor „kapetanoi”, ajutați și de formațiunile de „haiduci” (kleftai în greacă). S-a luptat atât terestru cât și naval. S-au remarcat Laskarina Boubulina, Mado Mavrogenous, femei eroine, proprietare de nave, devenite nave de război, Theodors Kolokotronis, Demetrios Ipsilanti, fratele lui Aexandru Ipsilanti.
Turnura decisivă. Triumful grecilor, ajutorul extern și tratatele de pace
În 1828, Rusia a declarat război otomanilor care acum luptau cu grecii dar și cu rușii pe două fronturi. În cele din urmă, Anglia și Franța au intervenit și au tranșat soarta conflictului. Războiul Greciei a trezit simpatia Europei. Lordul Byron a căzut eroic în lupta de la Missolonghi în 1824, în fruntea unei formațiuni pe care o conducea la atac. La 8 octombrie 1827, la Navarino, aliații grecilor îi înfrâng decisiv pe otomani.
Războiul început la 25 Martie 1821 se încheie cu tratate succesive. Turcia se recunoaște înfrântă la Adrianopol la 14 septembrie 1829. În 1830, se semnează un Protocol la Londra, iar pe 7 mai 1832, Conferința de la Londra recunoaște Independența Greciei.
