Evenimentul a avut loc în Capitala Tunisiei. O piațetă din Tunis a fost botezată, marți, cu numele de Regina Maria a României, anunță Ambasada României într-un comunicat, care precizează că „inaugurarea acestui spațiu public reprezintă o premieră nu numai în Tunisia dar și în Africa”.

La eveniment autorităţile tunisiene au fost reprezentate de doamna Souad Abderrahim, primar al capitalei Tunis şi şeic al Medinei, consilieri din cadrul primăriei şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Migraţiei şi Tunisienilor din Străinătate, informează Ambasada României în Republica Tunisiană, într-un comunicat de presă.

La ceremonie a fost dezvelită placa inaugurală care consfinţeşte atribuirea numelui Reginei Maria acestui spaţiu public, situat într-unul dintre cele mai prestigioase cartiere ale capitalei Tunisiei. Ambasadorul României la Tunis, Dan Stoenescu, a citit un mesaj din partea ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu.

Având în vedere decizia Consiliului Municipal al Primăriei Tunis cu privire la „Piaţeta Regina Maria a României”, ce datează din data de 6 decembrie 2019, precum şi aniversarea Tratatelor de Pace de la Paris (1919-1920), semnate în urma Primului Război Mondial, inaugurarea acestui spaţiu public reprezintă o premieră nu numai în Tunisia, dar şi în Africa. Conferinţa de Pace de la Paris şi implicit Tratatul de la Versailles sunt evenimente istorice importante în care Regina Maria a României a jucat un rol important.

Ce reprezintă, de fapt, această inaugurare?

Evenimentul reprezintă un semn al excelentelor relaţii româno-tunisiene atât la nivel politico-diplomatic, cât şi la nivelul autorităţilor locale, se mai arată în comunicat. În ultimii ani aceste relaţii s-au aflat pe un trend ascendent, nu numai din punct de vedere politico-economic, academic dar şi prin relaţii apropiate la nivelul autorităţilor locale, a precizat Ambasada României în Republica Tunisiană

La inaugurare au mai luat parte reprezentanţi ai corpului diplomatic, membri ai comunităţii româneşti din Tunisia, studenţi ai Lectoratului român din Tunis şi foşti studenţi tunisieni care au studiat în România. În context pandemic, ceremonia de inaugurare a fost restrânsă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară, scrie Agerpres.