Evenimentul Zilei > Politica > Zgonea: Votul prin corepondenţă trebuie introdus pentru toată lumea, nu doar diaspora
Zgonea: Votul prin corepondenţă trebuie introdus pentru toată lumea, nu doar diaspora

Zgonea: Votul prin corepondenţă trebuie introdus pentru toată lumea, nu doar diaspora

Votul prin corespondenţă nu se poate face doar pentru diaspora, a declarat miercuri Valeriu Zgonea, preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru Comisiei parlamentare speciale pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale.

"Votul prin corespondenţă nu se poate face doar pentru diaspora. Votul prin corespondenţă se face pentru un anumit tip de scrutin, pentru toţi cetăţenii României. Asta e o chestie foarte grea, altfel ar fi neconstituţional", a precizat Zgonea la finalul primei şedinţe a comisiei parlamentare.

El a arătat că securitatea este stabilită prin măsurile prevăzute în textul de lege.

"Au fost foarte multe elemente acuzate de către participanţii la un vot prin corespondenţă în Spania, Italia sau Mare Britanie, de aceea comisia a scris ambasadelor şi a cerut suport din partea parlamentelor naţionale din UE cu privire la această chestiune. Mai mult, am cerut suport şi din partea ambasadei SUA. Anul trecut, undeva în decembrie, a venit acest suport, a fost distribuit către toţi membrii comisiei, astfel încât să vedem cum este votul electronic şi votul prin corespondenţă în Statele Unite. (…) Inventivitatea omului este foarte mare. Noi dorim să fie un vot securizat şi trebuie să înţelegem cu toţii că, în momentul în care faci vot electronic sau vot prin corespondenţă, o parte din securitatea pe care tu o ai ca cetăţean cu privire la modul în care votezi se pierde. Trebuie să acceptăm acest lucru", a mai spus Zgonea, citat de Agerpres.

El a susţinut că intenţia parlamentarilor din comisie este de a găsi formula pentru a asigura acces la urne, mai ales pentru alegerea preşedintelui, pentru românii din străinătate.

"La Camera Deputaţilor şi Senat e mai uşor, pentru că avem mandate pentru diaspora. Acesta este o chestiune pe care trebuie să o reglementăm de urgenţă, pentru că a fost principala nemulţumire la alegerile de pe 16 noiembrie", a mai spus preşedintele Comisiei de Cod electoral.