Zeci de șoferi de taxi din zona aeroporturilor, sancționați de polițiști

Zeci de șoferi de taxi din zona aeroporturilor, sancționați de polițiștiTaxi. Sursa foto: Pixabay

Poliţiştii de la Transporturi au aplicat zeci de sancţiuni în urma unor verificări efectuate în zona aeroporturilor civile din România. „Activitățile derulate pe parcursul acțiunii au avut ca obiective eliminarea pirateriei în domeniu”, se arată în comunicatul Poliției Române.

Transportul din aeroporturile civile, controlat de polițiști

Poliţia Română a anunţat miercuri că, în urmă cu două zile, poliţiştii de la Transporturi au derulat controale în zona aeroporturilor civile din România. Verificările au vizat legalitatea transportului rutier în regim „taxi”, „în regim de închiriere” şi a celui alternativ.

Au fost urmărite, de asemenea, respectarea legislației, eliminarea concurenței neloiale, dar și starea tehnică a mașinilor și funcționarea corectă a aparatelor de taxat.

„Activitățile derulate pe parcursul acțiunii au avut ca obiective eliminarea pirateriei în domeniu şi în mod special verificarea activităţii taximetriştilor autorizaţi, impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport persoane, diminuarea concurenţei neloiale, verificarea stării tehnice a autovehiculelor taxi, verificarea funcţionării corecte a aparatelor de taxat”, a transmis instituția.

politie

politie / sursa foto: dreamstime.com

Șoferii au fost sancționați cu amenzi de peste 45.000 de lei

La acțiuni au luat parte poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi specialişti RAR, și au fost controlate 215 autovehicule şi legitimate 375 de persoane. Pentru neregulile descoperite s-au aplicat 85 de amenzi, cu o valoare totală de peste 45.000 de lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 13 au vizat încălcarea Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar cinci au fost date pentru nerespectarea Legii nr. 49/2019 privind transportul alternativ.

„Alte 63 de amenzi au fost aplicate pentru abateri de la regulile de circulaţie, iar patru pentru încălcarea altor acte normative”, se mai arată în comunicat.

Certificate și autorizații, retrase la controale

Pentru defecţiuni tehnice, dotări suplimentare nepermise de lege sau alte nereguli, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare, reţinute patru plăcuţe şi o autorizaţie de taxi.

Polițiștii au anunțat că acţiunile de control vor continua „în vederea impunerii respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie”.