Care sunt cele mai gustoase 30 de preparate prăjite din lume
- Adriana Popescu
- 21 mai 2022, 11:15
Cartofii prăjiți sunt una dintre cele mai populare garnituri din lume. Fie că sunt consumați alături de o friptură sau cu o salată, aceștia sunt gustoși și extrem de sățioși. În funcție de zone, există însă o mulțime de preparate prăjite extrem de gustoase.
Tempura - Japonia
Tempura este un preparat celebru în toată lumea. Înainte de a se prăji, legumele sau fructele de mare sunt scufundate într-un aluat simplu din făină, ou și apă. Se prăjesc în ulei de susan sau rapiță. Rețeta a devenit cunoscută în toată lumea datorită portughezilor.
Hushpuppies (sudul SUA)
Crochete din făină de porumb care în mod tradițional sunt o garnitură perfectă pentru pește. Se pare că au fost preparate pentru prima dată în sudul SUA în timpul Războiului Civil. Mai sunt cunoscute și sub denumirea de "diavolul roșu" în Florida și Georgia.
Churros (Spania, Portugalia, America Latină)
Churros sunt extrem de populari în Spania și Portugalia. Sunt niște batoane dulci din aluat care se pot consuma la micul dejun sau ca o gustare.
Beignets (Louisiana)
Beignets sau gogoșile franțuzești. Se fac dintr-un aluat moale și sunt extrem de gustoase. Rețeta a fost pregătită prima dată în secolul al 18-lea.
Mandazi (Africa)
Mandazi este un fel de mâncare foarte apreciat în Africa. Este un fel de pâine dulce și de regulă au formă triunghiulară.
Jalebi (India)
Este o prăjitură extrem de populară în India. Are formă de covrig și este foarte însiropat. Se prepară din făină, griș, bicarbonat, iaurt, unt și apă. După ce aluatul este gata se pune într-o cârpă, iar apoi se prăjește. La final se scufundă în sirop.
Flori de Zucchini prăjite (Italia)
Acest fel de mâncare este extrem de apreciat și ușor de preparat. Fiecare floare se dă prin aluat și apoi se prăjește în ulei încins. În funcție de preferințe, florile se pot umple cu brânză, prosciutto, ierburi sau orez.
Cronut (SUA)
Este un produs de patiserie hibrid între gogoașă și croissant. A fost inventat de un patiser din New York. Prăjitura seamănă cu o gogoașă și este preparată din aluat de croissant. Se poate umple cu diferite creme în funcție de preferințe. Se prăjește în ulei de semințe de struguri.
Fry bread (SUA)
Pâinea prăjită este o pâine cu aluat plat. Pentru preparare nu sunt necesare multe ingrediente. Făină de grâu, zahăr, sare, grăsime. Se consumă simplă sau cu diverse toppinguri. Este foarte asemănătoare cu Langoșile.
Fried green tomatoes - Roșii verzi prăjite (SUA)
O rețetă cu care americanii se mândresc. Este o metodă excelentă de a transforma roșiile necoapte într-un preparat delicios. Sunt un fel de chiftele scufundate într-un aluat simplu din făină sau firmituri de biscuiți și apoi prăjite.
Cartofi prăjiți (Franța, Belgia)
Franța și Belgia își dispută încă paternitatea celei mai apreciate garnituri din lume. Cartofii prăjiți sunt serviți alături de friptură, salată sau burgeri cu ketchup, brânză sau alte sosuri și se potrivesc aproape cu orice.
Pakora (India)
Pakota este un fel de mâncare foarte popular în India și Pakistan. Constă în bucăți de legume prăjite după ce au fost trecute prin aluat din pastă de năut și condimente.
Tostones (America Latină)
Tostones sunt felii de pătlagină prăjite de două ori, care se găsesc în mod obișnuit în bucătăria latino-americană și în bucătăria din Caraibe. Acestea se pot consuma la fel ca și cartofii prăjiți cu diferite sosuri.
Arancini (Italia)
Este un preparat din Sicilia extrem de apreciat, gustos și ușor de făcut. În fapt sunt niște chiftele de orez. Umplutura se poate face din carne, mozzarella, vinete, ciuperci sau fistic. Arancini este mâncarea tradițională în timpul sărbătorii Santa Lucia.
Fofos de arroz (Mozambic)
Bucătăria din Mozambic are puternice influențe portugheze. Acest lucru se poate observa și în Fofos de arroz, care sunt bile de orez prăjite. Orezul folosit pentru acest fel de mâncare este foarte condimentat. Se adaugă creveți, usturoi și ceapă.
Chiko rolls (Australia)
Este una dintre cele mai gustoase gustări inventată de Frank McEncroe. Este inspirată de ruloul chinezesc de primăvară. Prima dată a fost comercializată în 1951 sub denumirea Chicken Roll, chiar dacă nu conține pui în compoziție. Umplutura este din varză, orez, morcov, fasole verde, vită, cereale, țelină și ceapă. Compoziția se pune într-un tub de patiserie din făină.
Onion bhajis (India)
Onion bhajis sau chifteluțele indiene cu ceapă sunt extrem de apreciate în toată lumea. Sunt foarte aromate și crocante și se pot mânca cu diferite sosuri. În India este gustarea cea mai apreciată.
Banh cam (Vietnam)
Deși în traducere înseamnă prăjitură de portocale, în aceste bulete nu există nicio aromă de portocale. Și acest fel de mâncare este o minge de orez prăjită, acoperită cu semințe de susan și însiropată. Desertul este foarte popular mai ales în nordul Vietnamului.
Scotch eggs - Ouă scoțiene (Marea Britanie)
Este una dintre cele mai sățioase gustări. Scotch eggs este un ou fiert învelit în carne de cârnați, tăvălit prin în pesmet și apoi prăjit. Unii spun că acest aperitiv a fost inventat în 1700 de Fortnun & Mason, în timp ce alții susțin că ar proveni din India.
Katsu (Japonia)
Katsu este versiunea japoneză a puiului prăjit. Bucățile de pui sunt foarte condimentate , apoi date prin făină, pesmet de ou și panko (un pesmet din fulgi cu pâine albă). Katsu se servește de regulă cu sos tonkatsu. Și bucățile de porc se pot prepara după această rețetă.
Inele de calamar (Italia, Grecia)
Calamarul se face în aluat sau pane, se servește cu lămâie sau diferite sosuri. Acest fel de mâncare este prezent în meniul celor mai multe restaurante fiind considerat unul dintre cele mai gustoase aperitive.
Pui prăjit (SUA, Coreea)
Sunt multe feluri în care se poate pregăti un pui, dar cele mai cunoscute rețete sunt cele din SUA și Coreea. În Statele Unite, puiul are o crustă crocantă fiind introdus înainte de a fi prăjit într-o marinată și făină. Puiul prăjit în Coreea are o crustă subțire din aluat și este prăjit de două ori pentru a deveni cât mai crocant. Apoi peste el se toarnă un sos cu miere.
Scoici prăjite (New England - SUA)
Această zonă este recunoscută pentru fructele sale de mare, iar aici se prepară unele dintre cele mai delicioase rețete. În New England, scoicile sunt mai întâi ținute în lapte și apoi date prin făină de porumb înainte de a fi prăjite. De regulă sunt servite cu sos tartar.
Kibbeh (Orientul Mijlociu)
Este un preparat extreme de cunoscut. Chiftelele sunt făcute din bulgur fin și umplute cu carne condimentată.
Leche frita – Lapte prăjit (Spania)
Preparatul este un desert reprezentativ mai ales pentru nordul Spaniei. Se face din făină cu lapte și zahăr. Bucățile de aluat se dau prin făină și ou înainte de a fi prăjite.
Prawn toast (Hong Kong)
Este un preparat reprezentativ pentru această regiune. Se servește la micul dejun sau ca aperitiv. Bucățile de pâine se taie triunghi și se acoperă pe ambele părți cu pastă de creveți și semințe de susan, apoi sunt prăjite.
Deep-fried Mars bar (Marea Britanie)
Batoanele prăjite de Mars își au originea în Scoția. Batonul înghețat de ciocolata este acoperită cu un strat de aluat și apoi prăjită în ulei încins.
Pizza prăjită (Italia)
Pizza prăjită se prepară în Napoli în mai multe moduri. Aluatul se face ca cel de pizza obișnuită, dar în loc să fie gătit în cuptor se rumenește într-o baie de ulei. Se pot umple cu tot felul de ingrediente. Preparatul a apărut în cel de-al Doilea Război Mondial, atunci când foarte multe cuptoare pentru pizza au fost distruse și când oamenii nu aveau la dispoziție prea multe ingredient.
Chimichangas (SUA-Sud Vest)
Preparatul ar fi fost inventat în Arizona. O chimichanga este un burrito cu o umplutură la alegere care este prăjit și servit fierbinte.
Chicharrons (Spania, America Latină, Filipine)
Este un fel de mâncare format în general din burtă de porc prăjită sau șorici de porc prăjiți. Chicharrons poate fi, de asemenea, făcut din pui, carne de miel sau vită.