

Prințul William a încheiat relația anuntând-o pe Kate la telefon. Vestea a devastat-o pe soţia sa.
Autorul regal Robert Lacey a susținut că tânărul prinț și-a încheiat scurt relația cu Kate în 2007 – cu patru ani înainte ca iubita din copilărie să se căsătorească în cele din urmă. În noua carte regală intitulată Bătălia fraților, Lacey a explicat că William i-a transmis lui Kate veştile sfâșietoare în timpul unei conversații de o oră la telefon.
Aşadar, în anul 2011, după mai mulți ani de relație, Prințul William și Kate Middleton au decis să facă nunta, ajungând să fie astăzi unul dintre cele mai iubite cupluri din Marea Britanie.
În cei nouă ani de când sunt soț și soție, Kate Middleton i-a dăruit Prințului William trei copii și au dat dovadă zilnic că sunt un cuplu foarte sudat. Însă, înainte de nuntă ar fi existat un moment de cumpănă între cei doi îndrăgostiți care în viitor vor fi Regele și Regina Marii Britanii.
Potrivit scriitorului britanic Robert Lacey, care este autorul cărții „Battle of Brothers”, în anul 2007, Prințul William și Kate Middleton au fost la un pas de o ruptură definitivă.
Perechea, care și-a început relația în timp ce frecventa împreună Universitatea St Andrew în 2001, a vorbit despre scurta lor despărțire în timpul unui interviu de logodnă din 2010. William și-a pus greșeala pe baza inocenței și a explicat că nu prea știa ce vrea de la viață.
Ea a spus: „La acea vreme, nu eram foarte fericită, dar de fapt m-a făcut o persoană mai puternică după acel anunţ”, potrvit celor relatate de Express.