Weekend de primăvară în Republica Moldova. Temperaturile rămân la un nivel ridicat

Weekend de primăvară în Republica Moldova. Temperaturile rămân la un nivel ridicat Sursa foto: Arhiva EVZ

Vreme foarte caldă în Republica Moldova, cu temperaturi de primăvară în toată regula. Azi și mâine, cerul va fi acoperit în mare parte de nori.

Se anunță un weekend primăvăratic în Republica Moldova, cu temperaturi ridicate pentru această perioadă a anului. Va fi aceeași tendință care și-a făcut simțită prezența în ultimele două săptămâni, în care mercurul din termometre a atins valori neobișnuite.

Astăzi, cel mai cald va fi, în partea de sud, la Cahul, acolo unde se vor consemna 16 grade Celsius. La Chișinău și Bălți vor fi 15 grade, iar la Briceni și Rîbnița, câte 14 grade. La Ștefan Vodă, la miezul zilei, maxima va ajunge la 12 grade Celsius, după cum au anunțat meteorologii. Astăzi, minima va fi de 7 grade. Cerul se va prezenta parțial înnorat, fără șanse însemnate de precipitații.

Vreme de primăvară în Republica Moldova

Duminică, maximele ajung la valorile de 14 - 15 grade, iar cerul va rămâne înnorat în majoritatea regiunilor țării, preconizează meteorologii.

Ne puteți urmări și pe Google News

În România, astăzi, vremea se încălzește și va mai ploua, mai ales în zona de vest a țării. Vântul va sufla slab până la moderat, iar dimineața este posibil să apară ceața în zonele joase. Temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 12 și 20 de grade Celsius, iar cele minime între 2 și 8 grade Celsius.

Prognoza meteo

Sursa foto: Pixabay

În jumătatea nord-vestică a ţării cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe alocuri în Banat, Crişana, Maramureş şi izolat posibil în vestul şi nordul Olteniei şi al Transilvaniei, iar pe crestele montane vor fi şi ninsori slabe. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi pe suprafeţe relativ restrânse, în special în Muntenia, Dobrogea şi Moldova, se va forma ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, la altitudini mari (rafale de pânã la 70…80 km/h) şi local în regiunile vestice (rafale în general de 40…50 km/h).

Ce anunță meteorologii, pentru weekend, în România

Temperaturile minime, mult mai ridicate decât în mod normal la această dată, vor fi cuprinse între 0 şi 11 grade, mai scăzute în depresiuni, până la -3 grade în cele din estul Transilvaniei.

În Capitală, cerul va fi mai mult înnorat, indicele UV va fi de 3 din 11, iar vântul va sufla variabil dinspre SSE. Temperatura maximă va fi de 20 de grade Celsius, iar cea minimă de 8 grade Celsius. Nu apar condiții de precipitații.