Vremea suferă modificări importante, duminică, 16 mai. Care sunt ultimele vești de la ANM

Vremea suferă modificări importante, duminică, 16 mai. Care sunt ultimele vești de la ANM

În majoritatea regiunilor țării se va consemna o instabilitate a vremii, duminică, 16 mai. Va ploua pe arii extinse, în unele zone chiar torențial.

Vremea de duminică, 16 mai, va fi instabilă în majoritatea zonelor țării, anunță specialiștii de la ANM. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ziua în jumătatea de vest a ţării, la munte şi local în rest, iar noaptea pe arii restrânse în vestul, centrul, nordul şi sud-estul teritoriului.

În unele zone ale țării, vremea, duminică, 16 mai, va fi marcată de ploi torențiale

Ploile vor avea şi caracter torenţial şi, mai ales în zonele deluroase şi montane, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 20...25 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 grade în Dealurile de Vest şi 25 de grade în Moldova, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 7 şi 13 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

În București, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi mai mult înnorat în timpul zilei, apoi va deveni variabil. Mai ales după-amiaza şi seara, vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 22...23 de grade, iar cea minimă de 10...12 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sunt condiții și pentru căderea grindinei

La munte, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii extinse ziua, - când local se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 20 l/mp - şi pe alocuri, slabe cantitativ, noaptea. Vor fi condiţii pentru căderi de grindină. Valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul precedent.

La mare, vremea va fi uşor instabilă. Cerul se va prezenta noros şi, trecător, vor fi averse şi descărcări electrice, îndeosebi spre seară şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi de 13 ... 14 grade. Temperatura apei va avea valori de 15 ... 16 grade.