Vremea, 13 mai. Ploi torențiale, vânt puternic și grindină. Şase județe vor fi afectate

Vremea, 13 mai. Ploi torențiale, vânt puternic și grindină. Şase județe vor fi afectateNori. Sursa foto: EVZ

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea joi, 13 mai 2021. Potrivit meteorologilor, vremea va fi în general ploioasă în toate zonele țării, iar temperaturile destul de scăzute pentru această perioadă.

ANM a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică valabilă până la data de 14 mai, ora 21:00. Va ploua în majoritatea regiunilor, iar temperaturile vor scădea cu câteva grade.

Prognoza meteo, 13 mai-14 mai, pentru principalele regiuni

De joi, 13 mai, vremea va fi închisă și va ploua aproape în toată ţara. Minimele vor fi, în general, cuprinse între 8 și 11 grade Celsius, în timp ce maximele vor fi cuprinse între 14 și 24 de grade. În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și, pe arii restrânse, 25-30 l/mp.

Începând cu data de 13 mai, ora 10:00, ANM a emis cod galben de instabilitate atmosferică, temporar accentuată. În intervalul menționat, în Banat, Crișana, precum și în sud-vestul Olteniei, vor fi frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină și averse ce vor avea caracter torențial. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie

Vremea în București

Vremea va fi închisă și ploioasă joi în Capitală. Temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei. Temperatura minimă va fi de 11 grade Celsius, în timp ce maxima va urca până la 22 de grade Celsius. Va ploua ușor, iar vântul va sufla slab.

Vineri și sâmbătă, temperaturile vor fi mai ridicate decât joi și nu va mai ploua în Capitală, însă de duminică ploile se întorc și de data aceasta aversele vor fi semnificative. De duminică, ploile se întorc în Bucureşti pentru o perioadă de câteva zile.

Vremea în Banat

Nopțile vor fi răcoroase la începutul intervalului, când media minimelor nocturne va fi de aproximativ 7 grade, apoi valorile termice vor fi în creștere spre 10...12 grade înintervalul 12 – 23 mai. Probabilitatea de ploaie va fi în creștere începând cu data de 12 mai, dar averse mai însemnate cantiativ și pe arii mai extinse se vor semnala cu precădere în jurul datelor de 12 și 13 mai, precum și în intrevalul 17 – 19 mai.

Vremea în Crişana

Vremea se va răcori, pe 13 și 14 mai, media regională a maximelor diurne va fi de aproximativ 19 grade. Va urma o încălzire a vremii, iar între 15 și 23 mai se vor înregistra, în medie, valori de 22...24 de grade, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic, pentru această perioadă. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de temperaturi în creștere în primele nopți, de la 5....6 grade la început, spre 11 grade pe 13 mai. Ulterior, valorile termice minime vor avea ușoare variații, dar se vor încadra, în general, între 10 și 12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 12 – 23 mai, dar în jurul datelor de 13 și 18 mai ploile se vor semnala pe arii extinse și pot fi mai importante cantitativ.

Vremea în Transilvania

Pe 13 mai vremea se va răcori, media maximleri va fi de 17 grade, după care se va încălzi treptat și, în intervalul 15 – 23 mai, se vor înregistra valori termice diurne cuprinse, în general, între 21 și 23 de grade. Temperaturile nocturne vor fi în creștere la începutul intervalului, de la 2 grade în prima noapte, spre 6...8 grade între 12 și 15 mai, iar în intervalul 16 – 23 mai se vor înregistra minime nocturne de 8....10 grade.

Începând cu data de 12 mai se vor semnala ploi în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar pe 12 și 13 mai, precum și între 17 și 20 mai, acestea pot fi pe arii mai extinse și mai importante cantitativ,

Vremea în Maramureş

Vremea se va răci și, pe 13 și 14 mai, media temperaturilor diurne va fi de 18 grade. Va urma un proces de încălzire, astfel încât, între 15 și 23 mai, regimul termic diurn va fi caracterizat prin valori situate între 20 și 24 de grade, cele mai ridicate fiind de așteptat în jurul datei de 17 mai și, din nou, spre sfârșitul intervalului.

Temperaturile nocturne vor fi în creștere la începutul intervalului de prognoză, de la 4 grade în prima noapte, spre 10 grade pe 13 mai, iar apoi se vor situa, în general, între 9 și 11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată începând cu data de 12 mai, dar averse mai însemnate cantiativ și pe arii mai extinse se pot consemna cu precădere în jurul datei de 13  mai.

Vremea în Moldova

Până în data de 13 mai valorile termice vor fi în scădere cu 5...6 grade, apoi vor crește din nou, astfel încât, la sfârșitul primei săptămâni a intervalului de prognoză și la începutul celei de a doua, temperaturile maxime vor atinge, în medie, 24...25 de grade. În zilele care vor urma, regimul termic diurn se va menține constant, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic.

Temperaturile minime vor fi în creștere până în jurul datei de 17 mai, când se vor situa, în medie, în jurul a 12 grade, valoare ce va caracteriza regimul termic nocturn până la finalul intervalului de prognoză. Ploi slabe, pe arii restrânse, se pot semnala aproape în fiecare zi, începând cu data de 12 mai.

Vremea în Dobrogea

Cele mai răcoroase zile vor fi începînd cu 13 mai, când media lor se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea mai caldă zi va fi în 15 mai, când media va atinge 23...24 de grade. În cea de a doua săptămână nu vor fi variații termice semnificative.

Media temperaturilor minime va fi în crestere de la 7...8 grade în prima dimineața, până în jurul a 14 grade în data de 17 mai, apoi nu se va modifica semnificativ. Ploi slabe se vor semnala, pe arii restrânse, în primele două zile ale intervalului de prognoză, iar în rest probabilitatea de ploaie va fi redusă.

Vremea în Muntenia

Începînd cu data de 13 mai temperaturile maxime vor fi din nou în creștere treptată până la valori, în medie, de 25...26 de grade, iar până spre sfârșitul intervalului vor mai fi ușoare variații, dar media regională nu va coborî sub 24 de grade. Media temperaturilor minime va fi în creștere de la 5...6 grade în prima dimineața, până în jurul a 12 grade la începutul celei de-a doua săptămâni. Ulterior, variațiile termice nocturne nu vor fi semnificative. Averse, în general slabe cantitativ, se vor putea semnala aproape în fiecare zi, începând cu data de 12 mai.

Vremea în Oltenia

În data de 13 mai, maximele termice vor marca o scădere spre medii de 19...20 de grade. În a doua jumătate a primei săptămâni, temperaturile maxime vor fi din nou în creștere treptată spre valori, în medie, de 25...26 de grade, iar până spre sfârșitul intervalului vor mai fi ușoare variații și media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 24 de grade. Temperaturile minime vor avea tendința de creștere de la valori medii de 6...7 grade în prima dimineața, până la aproximativ 12 grade, la începutul celei de-a doua săptămâni. Ulterior, variațiile termice nocturne nu vor fi semnificative, iar media acestora va fi de 11...13 grade. Probabilitatea pentru averse, posibil mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în zilele de 12 și 13 mai și în jurul datei de 18 mai.

Vremea la munte

În intervalul 13-14 mai, temperaturile maxime vor marca o scădere, spre 9...10 grade, în medie. După data de 14 mai, valorile maxime vor crește și, până la sfârșitul intervalului, deși vor mai fi ușoare variații, media acestora se va menține la 13...15 grade. Temperaturile minime vor avea variații pe parcursul celor două săptămani, iar media acestora se va situa între 3 și 7 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în intervalul 16-19 mai. Probabilitatea pentru averse, posibil însemnate cantitativ, se va menține ridicată după data de 12 mai. Pe crestele montane înalte vor mai fi posibile precipitații mixte

Vremea în Brașov

Vremea va fi rece și ploioasă joi în Brașov. Temperatura minimă va fi de 8 grade Celsius, în timp ce maxima va fi de 16 grade Celsius. Va ploua în averse, iar vântul va sufla slab. Ploile vor continua în Brașov și în următoarele zile, însă sâmbătă și duminică vor urca față de joi și vineri cu câteva grade. Potrivit ANM, cantitățile de apă vor depăși cu mult normalul perioadei.

Ne puteți urmări și pe Google News