Vremea se răcește brusc în România. Temperaturile scad chiar și cu 20 de grade
- Iulia Moraru
- 25 septembrie 2024, 18:41
Elena Mateescu, șefa Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a anunțat că, începând de duminică, vremea se va schimba brusc, iar România va înregistra o scădere semnificativă a temperaturilor, cauzată de un ciclon recent format în Marea Mediterană.
Însă, până duminică, România va beneficia de condiții meteorologice neobișnuit de calde pentru finalul lunii septembrie, cu temperaturi cu până la 10 grade Celsius mai ridicate decât media obișnuită pentru această perioadă.
Astfel, se vor înregistra valori termice cuprinse între 23 și 34 de grade Celsius.
Vremea se răcește la început de octombrie
Directoarea ANM a anunțat că sâmbătă temperaturile vor atinge încă 33 de grade Celsius. Totuși, începând de duminică, vremea va suferi o răcire considerabilă în majoritatea regiunilor, iar condițiile meteorologice vor deveni instabile.
Ulterior, în majoritatea regiunilor, instabilitatea atmosferică va fi marcată de ploi torențiale și pot apărea intensificări ale vântului, având un aspect de furtună.
„Chiar şi în noaptea de duminică spre luni, în est şi local în centrul ţării este posibil să consemnăm cantităţi de apă, în intervale scurte de timp, însemnate cantitativ, mai ales în sud şi în sud-est.
La acest moment, informaţiile arată probabilitate ridicată ca ecartul valorilor de precipitaţii să fie între 60, 80 şi chiar o 100 şi peste 100 litri/mp”, a mai spus Elena Mateescu despre vremea din zilele următoare.
Temperaturile scad chiar și cu 20 de grade în unele regiuni
Elena Mateescu a precizat că, din cauza unui ciclon care s-a dezvoltat în Marea Mediterană, începând de duminică, temperaturile maxime în regiunile intracarpatice vor scădea drastic, de la 33-34 de grade Celsius la doar 15 grade.
„Vorbim despre o activitate ciclonică foarte intensă. (…) Diferenţele de temperatură vor fi semnificative: de la 33-34 grade Celsius la o scădere până la 15 grade, cel mult, în regiunile intracarpatice, şi 20-22 de grade în partea de sud-est a ţării”, a transmis meteorologul ANM.
Directoarea ANM a subliniat că vremea rece va dura până la mijlocul săptămânii viitoare.
Ulterior, temperaturile vor începe să crească, apropiindu-se de valorile normale pentru această perioadă a anului, estimându-se că vor atinge între 22 și 23 de grade Celsius.