Vremea intră într-un proces de schimbare accentuată în următoarele două săptămâni. Ce ne așteaptă
- Antonia Hendrik
- 4 mai 2026, 18:05
Vremea. Sursă foto: Pixabay Vremea intră într-un proces de schimbare accentuată în următoarele două săptămâni, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie. Intervalul 4–17 mai aduce o încălzire treptată la nivel național, dar și episoade frecvente de instabilitate atmosferică.
Vremea se schimbă semnificativ: Averse aproape zilnic și încălzire treptată
În Banat, prima parte a intervalului aduce temperaturi ridicate pentru această perioadă, cu maxime ce se vor situa, în general, între 24 și 28 de grade. Spre debutul celei de-a doua săptămâni, valorile diurne ajung la 26–27 de grade, apoi scad treptat spre 21–24 de grade.
Minimele cresc semnificativ, de la 6–7 grade în dimineața de 5 mai, până la aproximativ 13 grade în jurul datei de 7 mai. Ulterior, între 8 și 10 mai, media nopților va fi de 10–12 grade, iar între 11 și 12 mai va urca din nou spre 13 grade, după care scade cu 3–4 grade. După 6 mai, sunt posibile averse locale aproape în fiecare zi.
În Crișana, încălzirea continuă până pe 5 mai, când maximele ating în jur de 28 de grade, mult peste normalul perioadei. Ulterior, temperaturile coboară spre 23 de grade, iar spre finalul primei săptămâni și începutul celei următoare se stabilizează la 24–26 de grade.
Nopțile devin mai calde până la o medie de 13 grade în jurul datei de 7 mai, apoi oscilează între 8 și 11 grade. După 6 mai, aversele apar local și temporar, aproape zilnic.
Transilvania și Maramureș: variații termice și instabilitate zilnică
În Transilvania, maximele cresc de la 22 de grade în prima zi la aproximativ 26 de grade pe 6 mai. Între 7 și 11 mai, acestea variază între 22 și 25 de grade, iar spre finalul intervalului coboară la 19–22 de grade.
Minimele urcă de la 5 grade în dimineața de 5 mai la 10 grade pe 8 mai, apoi se mențin între 7 și 11 grade. Din 6 mai, apar frecvent episoade de instabilitate cu averse zilnice, pe arii locale.
În Maramureș, vremea se încălzește până pe 6 mai, când maximele ajung la 26–27 de grade. Apoi urmează o scădere de 4–5 grade, menținută câteva zile, după care între 10 și 11 mai se ating 23–24 de grade. Spre final, valorile coboară la 18–22 de grade.
Minimele cresc de la 6 grade la începutul perioadei până la 11 grade în 7–8 mai, apoi se stabilizează între 7 și 10 grade. După 6 mai, aversele pot apărea zilnic, pe arii extinse.

Vremea, Prognoza meteo. Sursa foto: arhivă EVZ
Moldova și Dobrogea: temperaturi în creștere și ploi temporare
În Moldova, maximele se mențin, în general, între 20 și 24 de grade pe tot parcursul intervalului. Minimele urcă de la 6–7 grade la început până la aproximativ 12 grade în jurul datei de 8 mai, apoi oscilează între 8 și 11 grade. Din 7 mai până la final, aversele apar zilnic, local și temporar.
În Dobrogea, primele zile aduc valori de aproximativ 18 grade, urmate de o creștere la 22 de grade pe 8 mai. Ulterior, maximele se mențin între 20 și 23 de grade până la finalul perioadei.
Minimele cresc de la 6 grade la început până la 12 grade pe 9 mai, rămân constante până în jurul datei de 12 mai, apoi intră pe o tendință de scădere. Probabilitatea de averse crește după 7 mai.
Muntenia și Oltenia: evoluție spre valori de vară și apoi răcire ușoară
În Muntenia, până pe 12 mai se remarcă o tendință de încălzire, cu maxime ce urcă de la 21 la 26 de grade. Minimele cresc de la 6 la 12–13 grade. După acest interval, valorile scad cu 3–4 grade. Aversele apar izolat până pe 7 mai, apoi devin mai extinse și aproape zilnice.
În Oltenia, maximele variază între 23 și 26 de grade, indicând o vreme mai caldă decât normalul perioadei. Minimele cresc de la 5–6 grade la început până la 12–13 grade în jurul datei de 11–12 mai.
După acest interval, minimele se stabilizează între 9 și 12 grade. Până pe 7 mai apar averse izolate, iar ulterior acestea se extind și pot deveni aproape zilnice.
La munte, temperaturile maxime se mențin în general între 10 și 15 grade, iar minimele între 3 și 7 grade. Până pe 6 mai sunt posibile averse pe suprafețe restrânse, iar după această dată ele se extind și apar aproape zilnic în mai multe zone.