Cum va fi VREMEA în acest final de săptămână. SURPRIZELE se țin lanț

Cum va fi VREMEA în acest final de săptămână. SURPRIZELE se țin lanț

Se pare că vremea ne-a mai pregătit câteva surprize pentru finalul lunii martie. Deși temperaturile au depășit 20 de grade Celsius, se anunță ploi în majoritatea regiunilor.

Vremea va fi foarte caldă pentru această perioadă și sâmbătă, când temperaturile indicate de meteorologi se vor situa între 12 și 22 de grade Celsius. În sud și sud-est se va semnala ceață, la primele ore ale dimineții, iar la munte vor fi temperaturi între 19 grade și 10 grade Celsius, și sunt așteptate ploi, scrie Realitatea.

Duminică, 1 aprilie aduce o vreme mai rece decât în ziua precedentă. Maximele scad până în jurul valorii de 15 grade, iar ploile încep să își facă apariția în majoritatea zonelor țării. Vremea de Florii 2018 la munte se anunță a fi răcoroasă, cu intensificări ale vântului ce pot ajunge chiar și la 60 km/h. Sunt șanse mari de precipitații. Vor fi ploi la munte și la mare.

De Florii, în București, temperaturile vor scădea de Florii cu 6 grade față de ziua precedentă, iar ploile îți vor face apariția. 

Ne puteți urmări și pe Google News