Vremea dă toate planurile peste cap în perioada următoare. Vești rele aduse de meteorologi

Vremea dă toate planurile peste cap în perioada următoare. Vești rele aduse de meteorologisursa: arhivă EVZ

Vremea va fi ostilă, la nivelul întregii țării, după cum au anunțat specialiștii de la ANM. Va fi frig și va ploua în majoritatea regiunilor României.

Vremea va deveni deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, în următoarele trei zile, cu valori termice în cursul zilelor mult mai coborâte decât mediile multianuale specifice datei, potrivit unei informări făcute de specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii anunță frig și ploi în zilele următoare

În jumătatea sudică a ţării va ploua pe parcursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar sâmbătă şi duminică, mai ales în vest şi sud-vest. La munte, în special în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.500 de metri, vor predomina ninsorile şi pe alocuri se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 15 - 25 litri/mp, iar izolat în Banat şi Oltenia 30 - 35 litri/mp.

Temporar vântul va prezenta intensificări în vestul Carpaţilor Meridionali, în sudul Banatului şi pe litoral, cu viteze de peste 60 - 70 km/h iar local şi în regiunile sud-estice, sudice şi în restul zonei montane, unde rafalele vor fi în general de 45 - 60 km/h.

Astăzi, temperaturile vor fi scăzute în întreaga țară, cerul va fi închis, iar în unele zone va ploua. Maximele vor scădea peste tot, iar vântul va sufla cu intensificări, mai ales în județul Caraș-Severin, vizat de codul galben emis de meteorologi.

Vreme ostilă și în București

Temperaturile, atât maxime, cât și minime, vor fi scăzute pentru această perioadă. În Capitală vremea va fi înnorată, iar vântul va sufla cu putere, cu viteze chiar de peste 30 km/h. Temperaturile vor fi cuprinse între 7 grade (minima) și 13 grade (maxima).

Pe litoral va ploua. În Constanța se vor înregistra maxim 14 grade Celsius și minim 9 grade. Aversele vor fi însoțite de intensificări ale vântului, acesta urmând să bată și cu 31 km/h.

Și în vest va fi frig și va ploua. Temperaturile vor fi cuprinse între 7 grade (minima) și 12 grade (maxima) în Timișoara. În Arad nu vor fi ploi, însă cerul va fi înnorat pe întreaga durată a zilei, iar temperaturile vor fi cuprinse între 5 grade (minima) și 16 grade (maxima).

Ne puteți urmări și pe Google News