Voucherele de vacanță în 2026: Acces limitat, sprijin financiar redus și sancțiuni de până la 26.000 de lei

Voucherele de vacanță în 2026: Acces limitat, sprijin financiar redus și sancțiuni de până la 26.000 de leiVacanta. Sursa foto: Freepik

Salariații din România vor primi vouchere de vacanță și în 2026, însă condițiile de acordare au fost înăsprite. Măsura este prevăzută în Legea 141/2025 și vizează în special angajații din sectorul public, unde accesul la acest beneficiu va fi mai restrâns decât în anii anteriori. De partea cealaltă, cei din turism au atras atenția că schimbările vor avea un impact negativ asupra acestui sector.

Condiții noi pentru acordarea voucherelor de vacanță

În 2026, voucherele de vacanță vor fi acordate doar angajaților din instituțiile publice care au salarii de bază nete de până la 6.000 de lei pe lună. Legea prevede clar această limitare și lasă la latitudinea instituțiilor aplicarea în funcție de contractele de muncă. Astfel, nu toți angajații din sistemul public vor mai beneficia automat de acest sprijin financiar.

„Instituțiile publice (…) acordă anual vouchere de vacanță în cuantum de 800 lei personalului ale cărui salarii de bază lunare nete sunt de până la 6.000 lei”, prevede actul normativ.

Vouchere vacanță, Tichete de vacanță

Sursa foto: Arhiva EvZ

Cum pot fi utilizate

Tichetele pot fi utilizate exclusiv pe teritoriul României, pentru servicii turistice precum cazare, pachete de vacanță sau tabere pentru copii, prin unități și agenții autorizate în sistem. Reprezentanții industriei de turism susțin că există încă neclarități în privința modului de utilizare.

„În forma aplicabilă în prezent, valoarea voucherelor de vacanță este de 800 de lei, iar angajații nu sunt obligați să contribuie cu încă 800 de lei din veniturile personale pentru a beneficia de acestea”, au transmis reprezentanții ANAT.

Aceștia mai arată că a fost eliminată și obligația declarației pe proprie răspundere, care în trecut îi descuraja pe mulți angajați să utilizeze tichetele.

Sistemul a fost modificat treptat în ultimii ani

Regulile privind voucherele de vacanță au fost schimbate în mod repetat începând din 2023. Atunci, valoarea ajungea la 1.450 de lei, iar plafonul salarial era de 10.000 de lei net. În 2024, suma a crescut la 1.800 de lei, însă pragul salarial a fost redus la 8.000 de lei net.

În 2025, schimbarea majoră a venit prin reducerea valorii la 800 de lei și introducerea obligației achiziționării unui pachet turistic de minimum 1.600 de lei pentru utilizarea voucherului. Măsura a fost criticată de operatorii din turism, care au raportat scăderi ale rezervărilor și o diminuare a veniturilor în sector.

Amenzi mari pentru utilizarea ilegală a voucherelor

Voucherele de vacanță sunt strict personale și nu pot fi vândute sau transferate altor persoane, potrivit reprezentanților Ministerului Turismului. Utilizarea lor în afara cadrului legal este sancționată sever, iar amenzile pot ajunge până la 26.600 de lei.

„Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate”, au arătat reprezentanții Ministerului Turismului.

Sancțiuni pot fi aplicate și unităților de cazare sau agențiilor de turism care acceptă tichete folosite de alte persoane decât titularul. Reprezentanții ANAT susțin că voucherele au avut un rol important în susținerea turismului intern și în dezvoltarea sectorului. Aceștia consideră că reducerea sprijinului afectează direct investițiile și locurile de muncă din domeniu.

„Voucherele de vacanță au reprezentat principalul instrument care a susținut investițiile în turismul intern și dezvoltarea turismului «la alb»”, a declarat vicepreședintele ANAT, Adrian Voican.

Un studiu realizat de Academia de Studii Economice arată că eliminarea completă a voucherelor ar putea duce la o scădere de aproximativ 1,8 miliarde de lei din PIB și la pierderea a circa 17.000 de locuri de muncă. În acest context, ANAT solicită extinderea sistemului și către mediul privat, prin facilități fiscale care să permită acordarea voucherelor unui număr mai mare de angajați.