Vouchere de 620 de lei de la stat, începând din octombrie. Cine va primi acești bani
- Antonia Hendrik
- 19 septembrie 2023, 17:05
Mii de români vor primi vouchere în valoare de 620 de lei de la stat. Noua valoare se va aplica începând din octombrie 2023, până la final de an, precum și în primele două luni din 2024.
Potrivit unui proiect de ordin pus în dezbatere la Ministerul Muncii la începutul lunii septembrie, valoarea acestor vouchere va crește, începând cu luna octombrie, de la 600 la 620 de lei.
Mai exact, valoarea sumei lunare indexate, care se acordă sub formă de tichete de creșă pentru semestrul II al anului 2023, prevede majorarea cu 20 de lei a valorii tichetului.
„Pentru semestrul II al anului 2023, începând cu luna octombrie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, cu modificările ulterioare, este de 620 lei”, prevede proiectul.
Vouchere pentru creșă. Cum se acordă
Important de subliniat este faptul că proiectul de ordin va fi pus în aplicare doar după ce va fi semnat și publicat în Monitorul Oficial. Aceste vouchere de creșă sunt doar una dintre formele prin care angajatorul își poate sprijini financiar:
- angajații
- părinți, care nu sunt în concediu de creștere și-și duc copiii la creșă ori îi lasă în grija unor bone care lucrează autorizat.
Sursa foto: Arhiva EVZ
Tichetele se acordă lunar, în baza unei documentații stabilite prin lege și detaliate la nivel de angajator. Şi sunt nesupuse contribuțiilor sociale obligatorii.
Nivelul maxim al sumelor acordate sub forma tichetelor de creşă nu poate depăşi lunar suma prevăzută prin ordin de ministru. Atenţie, pentru fiecare copil aflat la creşă.
Cine va emite tichetele
Ministerul Finanțelor a publicat lista actualizată a unităților emitente de tichete pe suport electronic din România. Există la acest moment două unități care emit și tichete de creșă pe suport electronic. În contextul în care până nu demult nu exista niciuna - e vorba de UP România și Edenred.
Anul acesta a trecut de Senat o propunere legislativă ce prevede acordarea contravalorii în lei a tichetelor de creșă direct creșelor. Sau unităților asimilate. Ca excepție de la regula acordării beneficiului doar pe cardurile electronice de bilete de valoare.
„În situația în care tichetele de creșă nu pot fi emise pe suport electronic, contravaloarea acestora este achitată în mod direct de către angajator creșelor sau entităților asimilate acestora în care angajații au copii înscriși”, prevede propunerea în forma care merge acum la deputați.