Dispar voucherele de vacanță? Ciolacu se opune eliminării privilegiilor pentru bugetari. Update
- Emma Cristescu
- 8 septembrie 2023, 11:15
Voucherele de vacanță pentru 2024 şi 2025 ar putea dispărea, a anunțat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) este împotriva acestei propuneri. Și Marcel Ciolacu este împotriva eliminării tichetelor.
Update. Premierul Ciolacu se opune eliminării
Surse politice au declarat că Marcel Ciolacu se opune eliminării totale a voucherelor de vacanță. Acestea au mai spus că premierul ar fi rămas „perplex când a văzut ce propun Finanțele”.
„Este exclus să eliminăm voucherele de vacanță pentru la anul”, a spus Marcel Ciolacu.
Voucherele de vacanță pentru 2024 şi 2025 ar putea dispărea, a anunțat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor. Guvernul dorește să economisească 2 miliarde de lei pe an prin această măsură de austeritate. Anterior, Boloș anunțase eliminarea tichetelor doar pentru cei cu salarii de peste 8.000 de lei.
„Să se suspende aplicarea şi acordarea de vouchere de vacanţă pentru anul viitor şi 2025. Încă nu s-a luat o decizie finală”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor, joi seară.
Voucherele de vacanță ar fi trebuit să crească la 1.600 de lei pentru cei care au salarii de până la 8.000 de lei în mână. Acestea urmau să fie impozitate cu 10% pentru contribuția la sănătate.
Guvernul a luat în considerare acordarea vocherelor de vacanţă doar bugetarilor cu salarii mai mici de 8.000 lei net. La buget s-ar strânge mai bine de 220 de milioane de lei. Sporul de 15% din salariul de bază pentru condiţii vătămătoare va fi plafonat.
„Poate să ajungă de la câteva sute de lei până la 3.000 de lei, ceea ce este nedrept. 1.000 lei brut a rămas în momentul de faţă pentru toţi funcţionarii publici şi e forma firească de a egaliza aceste sporuri”, crede Marcel Boloş, ministrul de Finanţe.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) este împotriva acestei decizii. ANAT consideră că impactul direct al eliminării tichetelor va determina o scădere de 35%-50% a încasărilor din turism.
Datorită voucherelor, numărul de structuri de cazare clasificate din România s-a triplat: de la 6.200, câte erau în 2006, la 20.000 în 2023. Beneficiarii voucherelor cheltuiesc suplimentar 1.400-1.450 de lei peste cei 1.450 acordaţi.
Agențiile de turism, împotriva renunțării la vouchere
ANAT a explicat cum va afecta eliminarea voucherele turismul românesc:
- Scăderea cererii pentru servicii turistice. Voucherele de vacanţă au stimulat cererea pentru servicii turistice în România. Eliminarea lor ar putea duce la o scădere a numărului de turişti care aleg să călătorească în ţară.
- Impact negativ asupra unităţilor de cazare şi a restaurantelor. Mulţi turişti folosesc voucherul de vacanţă pentru a plăti cazarea şi mesele în hoteluri şi restaurante locale. Afacerile ar putea fi afectate.
- – Pierderea competitivităţii în turism. România a folosit voucherele de vacanţă pentru a deveni mai atractivă pentru turişti. Eliminarea acestui beneficiu ar putea face ca ţara să devină mai puţin competitivă în comparaţie cu alte destinaţii turistice din Europa.
- Impact asupra angajaţilor. Angajaţii au beneficiat de voucherele de vacanţă ca o recompensă pentru munca lor. Aceștia ar putea să nu își mai dea interesul ca înainte.
- Scăderea ocupării forţei de muncă în turism. Dacă industria turismului suferă din cauza reducerii cererii, există riscul ca unele locuri de muncă din acest sector să fie afectate. Mulți angajați ar putea rămâne fără loc de muncă.
- Scăderea veniturilor fiscale. Guvernul a obţinut venituri fiscale din voucherele de vacanţă, prin taxarea acestuia şi a cheltuielilor făcute cu el. Eliminarea voucherelor ar putea duce la o scădere a acestor venituri fiscale.