Luni, 29 martie, Vlad Voiculescu a fost fotografiat fără mască de protecție pe holurile Parlamentului.

Voiculescu a fost surprins timp de aproximativ 20 de minute fără masca de protecție, timp în care a vorbit la telefon și s-a salutat cu doi colegi, asta în vreme ce autoritățile îi îndeamnă pe români să respecte cu sfințenie măsurile de protecție împotriva coronavirusului.

Marți, ministrul Sănătății, a organizat o conferință de presă în care a condamnat protestelor ce au avut loc, luni seară, în fața mai multor spitale din țară.

„Aș vrea să spun câteva cuvinte despre evenimentele de azi-noapte. Trebuie să spun că, în calitate de ministru al Sănătății, sunt consternat și oarecum furios. Nu din cauza protestelor în sine, pentru că acestea pot avea justificare și știm că au justificări personale, dar cred că s-a ajuns ceva cam departe”, a spus Vlad Voiculescu.

„S-a ajuns cam departe în special cu violența și agresivitatea la adresa medicilor și a personalului din spital în mai multe locuri din țară. Lucrul ăsta nu e acceptabil. Nici în războaie nu se atinge nimeni de medici, de asistente, de infirmieri, în general de cei care poartă haina albă și au grijă de cei care au cea mai mare nevoie.

Cei care au fost azi-noapte în curți ale spitalelor, la Bacău, la Galați și nu numai, aș spune că au greșit. În aceste spitale sunt tratați semeni ai lor, oameni care au neapărată nevoie de îngrijire medicală. Sunt oameni la ATI și de multe ori, în curtea spitalelor sunt aparținătorii care așteaptă vești bune, nu ca cei care trebuie să se concentreze pe a-i salva să fie înjurați și învinovățiți pentru lucruri care n-au legătură cu realitatea”, a mai spus ministrul Voiculescu.

„Am văzut aseară că se scanda ”Jos pandemia!”. Am putea să spunem că suntem cu toții de acord, dar singurul fel prin care obținem ”Jos pandemia!” este acesta, prin vaccinare și prin protejarea noastră și a semenilor noștri în perioada imediat următoare”, a mai spus ministrul.

„Dacă respectăm măsurile de siguranță, nu le-aș mai spune restricții, ci măsuri care să ne protejeze pe noi și în special pe cei mai vulnerabili, pe cei vârstnici, pe cei cu alte boli, protejându-i câștigăm timp pentru vaccinare. Vaccinându-ne, putem să câștigăm lupta, să câștigăm războiul, și acesta să fie un ultim mare hop, acest al treilea val să fie ultimul val semnificativ care, într-adevăr, să pună niște probleme pe care le avem cu toții în desfășurarea vieții de zi cu zi”, a adăugat Voiculescu.

„A fost un an foarte greu pentru foarte mulți români. Sunt mulți care și-au pierdut joburile, afacerile, sursele de venit. Putem înțelege cu toții. Dar măsurile de protecție luate de România nu sunt mai dure, mai drastice decât alte țări – dimpotrivă, sunt mai relaxate

Când spunem ”Vrem o țară ca afară”, ei bine, orice țară de afară are restricții mai dure decât ale noastre

Ordinul 434, semnat și pus în transparență, rezolvă câteva probleme ale pacienților:

Transferul pacienților la distanțe mari de casă. Am încercat să aranjăm lucrurile ca transferul să se facă cât mai aproape. Pacienții care au și alte afecțiuni cronice/acute pe lângă Covid. Ei nu vor mai trebui transferați în spitale suport Covid, ci vor primi automat asistență. Creștem cu aproximativ 400 numărul paturilor ATI. Redefinim fluxurile din spitale pentru pacienții non-Covid. Definitivăm normele de aplicare pentru testarea direct în farmacii. Vom livra prin DSP-uri gratuit către farmacii kiturile de testare, farmaciile își pot stabili un cost de testare, care sunt sigur că va fi unul competitiv”, a mai spus Voiculescu.