În timpul Revoluției din decembrie 1989 a scăpat de Moarte pentru că Domnul avea alte planuri cu ea. De atunci a sărbătorit Crăciunul de 25 de ori, a salvat mii de vieți și a creștinat în taina sfântă a botezului 16 copii. Stă și azi pe baricade, împreună cu colegii săi de la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

Medicul Alis Grasu, managerul general al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, își amintește prin ce-a trecut în zilele din decembrie 1989, când regimul comunist a fost răsturnat. A fost la datorie 24 de ore din 24, zile în șir. A salvat vieți, sub tirul armelor. Nu s-a gândit niciodată să ceară certificat de revoluționar. Spune că i s-a părut firesc să-și facă meseria.

Pe burtă, după salva de tun

„Întâmplarea a făcut să fiu cu una din cele două « Ambulanțe » care erau la miting. Noi asiguram, ca și acum, asistența la mari evenimente unde se strânge lumea. Și eram la mitingul din fața sediului CC. La început nu am înțeles ce se întâmplă. Nu înțelegeam zgomotele, rumoarea, nu realizam, pe moment, ce se întâmplă. La un moment dat a fost un zgomot infernal, au căzut niște geamuri. După aceea am realizat că s-a tras, că a fost o salvă de tun. Eram cu personalități ale lumii medicale venite la miting – că atunci veneau și dânșii și erau lângă «Ambulanță» -. Eram foarte tânără și n-am știut ce să fac. Ni s-a spus: «Haideți, culcați-vă pe burtă, lângă Ambulanță! ». Nu înțelegeam de ce trebuie să fac lucrul ăsta! Până la urmă am făcut ce făceau toți ceilalți, că ne era teamă. După aceea a urmat Revoluția pe care am făcut-o efectiv zi de zi la serviciu, acolo unde era nevoie, acolo unde ne trimiteau după ce se suna pe 961”, și-a amintit, pentru Evenimentul zilei, medicul Alis Grasu.

Ajun de Crăciun, sub tir, la „Lupoaică”

„Noi nu luam persoane decedate. Nu luam decât persoane care trăiau și pe care le transportam la spitalele de urgență. Erau solicitările pentru care se chema în mod obișnuit ambulanța, dar au fost și persoane care erau victime ale Revoluției, persoane cu diverse plăgi împușcate, pe care le-am transportat la spitalele din București. Practic am cam stat aici, la serviciu, pe ambulanță. Ne deplasam fie în punct fix, atunci când eram trimiși, fie la solicitări. În noaptea de 24, în ajun de Crăciun am fost la Lupoaică, în Piața Dorobanți. Am fost două ambulanțe, pe una eram eu, pe cealaltă era soțul meu - amândoi eram medici la Serviciul de Ambulanță. Am stat acolo câteva ore bune. Eu am fost mai ghinionistă, am nimerit sub un bec, acela de pe colț! Și la un moment dat a început să se tragă către ambulanță. Nu știu cine trăgea, iar trupele de voluntari care se constituiseră și ne păzeau trăgeau să spargă becul și nu reușeau. La un moment dat mă gândeam care o să tragă în noi, până la urmă, pentru că, din greșeală, cine știe unde poate ajunge un glonț. Cu greu am reușit să ne târâm din ambulanță, să intrăm în scara unui bloc, unde am stat până când s-a potolit acel tir.

Prima „Salvare” care a intrat la Televiziune

„Am fost prima salvare care a intrat în Televiziune. Ambulanțierul a pus un cearceaf alb pe care făcuse cu vopsea roșie o cruce și noi aveam toți pânza albă pusă peste haine pe noi. Era enorm de multă lume. Pe o stradă, era Guvernul acela provizoriu, cu Caramitru. Pe mine puțin mă interesa acest lucru, încercam să găsim persoana pentru care fuseserăm chemați. Și toți strigau: « Salvarea e cu noi! ». Mi-am găsit pacientul, un băiat, pe care l-am transportat la Spitalul Floreasca.”

„Cineva, acolo sus, mă iubește!”

„A fost și o altă întâmplare pe care nu pot să o uit. S-a petrecut într-una din zile când am fost la o solicitare, undeva pe lângă « Eva ». Aveam Dacii Break și Dacii Turism. Chiar când am ajuns în intersecție la « Eva » mi-a căzut pixul. M-am aplecat să îl iau și când m-am ridicat șoferul era alb ca varul. A tras pe dreapta. L-am întrebat: « Ce e omule, ce ai pățit? » «Domnișorică, domnișorică... », bâiguia el tremurând. «Ce e nea Zamfir, vă e rău? » Nea Zamfir îmi arăta cu degetul gaura de glonț din parbriz. Când m-am aplecat după pix, trăsese cineva și glonțul a intrat prin parbriz și a ieșit prin lunetă exact în dreptul capului meu. Alb ca varul el îmi explica. Ne-am tras sufletul și am plecat mai departe. Era în 23 decembrie. Cineva, acolo sus, mă iubește!”