Vladimir Putin suferă de „sindromul omului mic”. Președintele Rusiei, acuzat că este plin de complexe

Vladimir Putin suferă de „sindromul omului mic”. Președintele Rusiei, acuzat că este plin de complexeSursa foto: Kremlin

Vladimir Putin suferă de „sindromul omului mic”, iar viziunea pe care o promovează Rusia cu privire la viitorul omenirii ar trebui să ne îngrijoreze pe toți. Este declarația secretarului britanic al Apărării, Ben Wallace. Comentariile sale vin la scurtă vreme după ce premierul Boris Johnson a declarat că Ucraina nu ar fi fost atacată dacă Vladimir Putin ar fi fost femeie.

Secretarul Apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, continuă seria comentariilor ironice la adresa lui Vladimir Putin, inițiată de premierul Boris Johnson. El a declarat că șeful de la Kremlin suferă de sindromul omului mic și are o viziune „macho” asupra viitorului omenirii. Acesta a mai sugerat că Vladimir Putin este „nebun”, după cum relatează publicația The Independent.

„Ei bine, cu siguranță cred că viziunea președintelui Putin despre el însuși și despre lume este un sindrom al omului mic, o viziune macho”, a mai spus Ben Wallace într-o declarație pentru LBC Radio.

Oficialul britanic a mai adăugat că „rareori auzi expresia sindromul femeii mici, dar întotdeauna auzi despre sindromul bărbatului mic”.

„Cred că el suferă cu siguranță acest sindrom”, a spus secretarul britanic al Apărării.

În opinia lui Ben Wallace, viziunea pe care o propune Rusia asupra lumii este ceva care ar trebui să ne dea de gândit și să ne îngrijoreze.

„Dar cred că adevărata provocare aici este viziunea sistemului rusesc că, într-un fel, unele state sunt mai mici decât altele, că drepturile lor nu contează. Dacă vor să se zugrăvească pe ei înșiși într-o nouă istorie, se pare că ei cred că modalitatea de a face acest lucru este prin violență și invazie. Și cred că este un lucru care trebuie să ne îngrijoreze”, a mai spus Ben Wallace.

Sursa foto: Sky News

Despre purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe

Oficialul britanic nu a ratat ocazia de a o ironize și pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova. Despre aceasta a afirmat că în fiecare săptămână iese și amenință.

„Ca să fim corecți, există acea doamnă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, este ca o comedie de turnură, își face declarația în fiecare săptămână, amenințând că va bombarda pe toată lumea sau că va face ceva sau altceva. Este cu siguranță o femeie... Este o nebună ca și el, așa că o voi lăsa așa”, a mai spus Ben Wallace.

Credit line: - / Sputnik

Boris Johnson l-a ironizat pe Vladimir Putin

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat pentru televiziunea germană ZDF că războiul din Ucraina este o acțiune nebună, „macho” declanșată de Vladimir Putin. Dacă liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, ar fi fost femeie, invazia din Ucraina nu s-ar fi produs, a mai spus premierul britanic.

„Dacă Putin ar fi fost femeie, ceea ce, evident, nu este, însă dacă ar fi fost, chiar nu cred că ar fi început un război nebun, macho – invazia şi violenţa în modul în care a făcut-o. (…) Dacă vreţi un exemplu de masculinitate toxică, asta este ceea ce face el în Ucraina”, a spus Johnson

El a făcut comentariile susținând că „este nevoie de mai multe femei în poziții de putere”.

Sursa foto: EPA/ANDY RAIN

Occidentul trebuie să susțină Ucraina

Boris Johnson a precizat, în contextul summiturilor G7 și NATo că Occidentul trebuie să sprijine Kievul în strategia sa militară. Ucraina trebuie ajutată să schimbe cursul războiului ca să obțină „cea mai bună poziţie posibilă de a negocia”, a spus prim-ministrul britanic.

„Noi dorim într-adevăr să le oferim ucrainenilor o rezistenţă strategică”, a subliniat premierul britanic.

Este de așteptat la Summitul NATO de la Madrid, Boris Johnson să facă apel la ceilalți membri ai alianței să crească cheltuielile pentru apărare. Cheltuielile de apărare ale Marii Britanii ar urma să ajungă la 2,3% din PIB.

Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, l-a îndemnat pe Boris Johnson să crească și mai mult cheltuielile pentru forțele armate britanice. El a justificat o astfel de propunere având în vedere amenințarea reprezentată de Rusia.