Pentru a rezolva problemele din sistemul sanitar trebuie făcute investiții cu cap, a declarat, luni seară, la B1 TV, Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. Ministrul a mai punctat că aruncatul cu bani nu rezolvă problemele.

„Aruncând cu bani în sistem că nu rezolvi problemele. ”Balș” a fost bine finanțat, sunt milioane de euro în ani consecutivi, nu e vorba de subfinanțare. Diferența o face știința cu care se fac investițiile în spitale.

Nu sunt echipe tehnice în spitalele din România. E un instalator care, cel mai probabil, e cel mai prost plătit în spital, e un nene care mai leagă câte o sârmă. Exagerez voit, ca să vă spun care sunt cu adevărat motivele pentru care suntem aici. Trebuie să avem investiții bine gândite și bine puse în practică și, la nivel central, avem nevoie de o echipă de coordonare. Nu există această echipă! În Minister nu-s ingineri, arhitecți, oameni care să valideze un plan sau execuția unor investiții”, a spus Ministrul Sănătății la B1.

Vlad Voiculescu susține că trebuie făcute investiții cu cap în sistemul sanitar.„ Sunt diverse găleți cu fonduri”

„Sunt diverse găleți cu fonduri, să le spunem așa, în care diverse autorități locale sau cine deține spitale se poate servi pentru investiții, dar ele trebuie să aibă cap și coadă. Asta nu a fost verificat.

Nicio problemă majoră nu se poate rezolva dacă nu avem la nivel central, regional și local capacitatea tehnică. Trebuie să funcționăm cu spitalele pe care le avem, trebuie să facem investiții cu cap și coadă, trebuie să construim noi spitale. Să le construim efectiv, nu doar să plimbăm hârtii”, a declarat ministrul Vlad Voiculescu, pentru B1 TV.

CITEȘTE ȘI Lipsa de autostrăzi din România, explicată în negru pe alb. Ce se întâmplă cu infrastructura țării

CITEȘTE ȘI  Sorin Cîmpeanu, bombă despre redeschiderea școlilor: „Nu putem asigura…”