Vizită surpriză a Vioricăi Dăncilă în Washington. Poza devenită virală

Vizită surpriză a Vioricăi Dăncilă în Washington. Poza devenită virală

Viorica Dăncilă, prim ministrul demis al României, a luat o cină de taină în luna martie la Trump Hotel din Washington. La o masă alăturată celei la care se afla Viorica Dăncilă, se afla Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui Donald Trump.

Fotografia – mărturie a fost postată pe Twitter chiar de Rudy Giuliani. Imaginea îl arată pe acesta la masă alături de alți membri ai echipei de avocați ai președintelui SUA, iar la distanță de câteva zeci de centimetri, în spatele lui Giuliani, se află Viorica Dăncilă la o altă masă.

Reamintim că Dăncilă a devenit la acel moment primul șef al unui guvern străin despre care se cunoștea că a rezervat o cameră în hotel în ultimul an, după cum arăta postul public de radio din New York, wnycstudios.org. Șederea la International Trump Hotel a Vioricăi Dăncilă, care a fost în SUA la întâlnirea anuală AIPAC (American Israel Public Affairs Committee) oferă o ultimă probă că organizația lui Trump continuă să facă afaceri cu oficiali străini, arăta la acel moment postul public de radio. Sursa citată nota că astfel de plăți ar putea încălca prevederile constituționale anti-corupție, care interzice președintelui să accepte cadouri sau recompense din partea guvernelor străine.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu este pentru prima dată când Viorica Dăncilă încearcă să intre în grațiile Administrației Prezidențiale din SUA. În luna martie nu a reușit decât performanța de a se fotografia cu vicepreședintele Mike Pence. În luna septembrie, Guvernul României a anunțat cu surle și trâmbițe faptul că Viorica Dăncilă va avea o vizită oficială la New York, dar Casa Albă a refuzat întâlnirea cu ea.