Vizita lui George Simion la Washington stârnește controverse în SUA

Vizita lui George Simion la Washington stârnește controverse în SUAGeorge Simion. Sursa foto: Arhiva EvZ

George Simion, liderul AUR, se pregătește pentru o vizită la Washington, dar acest demers a stârnit îngrijorări internaționale, potrivit algemeiner.com.

Rabinul Andrew Baker, decorat de președinții Klaus Iohannis și Traian Băsescu pentru contribuțiile sale în studiul Holocaustului, avertizează că întâlnirile planificate de Simion nu reprezintă doar contacte diplomatice, ci o oportunitate pentru partid de a-și „înfrumuseța” imaginea, în ciuda acuzelor de populism și antisemitism.

Vizita lui Simion în SUA a stârnit controverse

Potrivit lui Baker, liderul AUR și echipa sa ar putea folosi aceste întâlniri cu oficiali americani pentru a transmite în România impresia că partidul primește validare internațională. Rabinul atrage atenția că o astfel de percepție ar putea legitima simbolic figuri fasciste din istoria României și ar putea amplifica discursuri antisemite în spațiul public.

Casa Albă

Sursa foto: Arhiva EVZ

Baker subliniază că România a înregistrat progrese semnificative în combaterea negării Holocaustului și în promovarea educației despre acesta. Totuși, ascensiunea AUR, descris ca partid populist de dreapta, amenință aceste progrese.

Trecutul AUR

Parlamentarii AUR s-au opus legilor care extind educația despre Holocaust și sancționează infracțiunile motivate de ură. În plus, unii membri ai partidului l-au atacat și intimidat pe deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, inclusiv în Parlament, adresându-i insulte cu conținut antisemit.

George Simion

George Simion. Sursa foto: Facebook

Rabinul a avertizat că Simion ar putea să se prezinte în SUA drept reprezentant al unui „partid patriotic european” și să minimalizeze criticile legate de antisemitism, invocând libertatea de exprimare sau legislația națională.

Măsuri concrete înainte de vizita lui Simion

În opinia sa, orice întâlnire cu oficiali americani ar trebui să fie clar critică și să impună măsuri concrete: susținerea educației despre Holocaust, respectarea legii împotriva antisemitismului, adoptarea definiției IHRA și eliminarea din partid a persoanelor cu poziții antisemite. De asemenea, Simion ar trebui să-și ceară scuze față de Silviu Vexler și comunitatea evreiască.

Andrew Baker este directorul Departamentului de Afaceri Evreiești Internaționale din cadrul Comitetului Evreiesc American și a făcut parte din Comisia pentru Studierea Holocaustului în România. Raportul comisiei a documentat implicarea autorităților române și a Gărzii de Fier în uciderea a sute de mii de evrei, iar contribuția lui Baker a fost recunoscută prin decorațiile primite de la doi președinți români.

1
10
Ne puteți urmări și pe Google News